Aproximativ 25 de oameni protestează în fața Palatului Cotroceni, în timp ce președintele Klaus Iohannis poartă prima rundă de consultări cu reprezentanții partidelor pentru alegerea unui nou premier, respectiv formarea noului Guvern. Manifestanții sunt nemulțumiți de faptul că vaccinul anti-COVID-19 ar putea să fie obligatoriu în România.

Mai multe persoane protestează în fața Palatului Cotroceni

Președintele are consultări cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru, după ce Guvernul Cîțu a căzut în urma moțiunii de cenzură depusă de PSD.

„„Voi încerca, împreună cu cei mai maturi, mai responsabili, să găsim o ieşire din această criză. (…) Eu, personal, sunt total implicat şi eu sunt hotărât să găsesc, împreună cu partidele care au maturitatea politică necesară, o ieşire din această criză, fiindcă nu putem să stăm peste iarnă fără Guvern. Suntem în pandemie, suntem în plin val patru, pentru că prea puţini români s-au vaccinat.

Suntem într-o criză a preţurilor la energie, care nu a fost generată de noi şi este o criză globală şi va trebui să-i facem faţă. Pe de altă parte, suntem aproape în pragul iernii şi sunt nenumărate probleme care trebuie să fie rezolvate de un Guvern cu puteri depline, deci este clar, cu maturitate, cu calm trebuie să găsim soluţii pentru această criză guvernamentală”, spunea, săptămâna trecută, şeful statului, Klaus Iohannis.

PNL s-a prezentat la Cotroceni cu o delegație formată din Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu. Liberalii nu au făcut nicio nominalizare de premier, având în vedere că, în acest moment, nu au nicio majoritate. Aceștia și-au schimbat poziția, după ce anterior au anunțat că nominalizarea pentru această funcție va fi Florin Cîțu.

PSD, de asemenea, nu a mers cu nicio propunere de premier în fața șefului de stat. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că social-democrații rămân consecvenți că soluția rezolvării crizei politice o reprezintă alegerile anticipate și până atunci un guvern de specialiști să conducă țara. Oficialul a respins posibilitatea ca PSD să susțină un guvern minoritar al PNL.

USR a mers la consultări cu o delegație formată din Dacian Cioloș, Dan Barna, Anca Dragu, Stelian Ion și Cristian Ghinea. Dacian Cioloș s-a autopropus premier.

Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

AUR nu ia în calcul o alianță cu PSD la guvernare și nu va susține o alianță PNL-UDMR-USR, a anunțat copreședintele formațiunii, George Simion.

„Noi întotdeauna suntem deschişi la dialog şi vom participa întotdeauna la consultări. (…) Noi ne aliem doar cu poporul român, discutăm în schimb cu domnul Ciolacu pentru a găsi o formulă bună de Guvern de specialişti. (…) Coaliţia asta toxică (PNL-UDMR-USR – n.r.) a arătat ce poate. Nu o să ne aliem şi nici nu o să-i susţinem cu votul nostru”, a precizat Simion.

UDMR a anunțat că, dacă PSD nu vine cu o coaliție, „PNL are următoarea prioritate”: „Noi tot timpul mergem la consultări, indiferent unde ne aflăm, de ce parte a Parlamentului – în opoziţie sau la guvernare. Mergem la consultări şi, bineînţeles, după consultări, vom şti cine cu ce propunere vine, cine ce propunere are. (…)

Citeste si:
Fermierii au ajuns la o înțelegere cu ministrul Agriculturii....
Fermierii au ajuns la o...

Dacă PSD nu vine cu o coaliţie, PNL are următoarea prioritate, care ar avea capacitatea de a coagula o majoritate pentru a susţine un guvern, să câştigăm timp, să trecem peste iarnă şi bineînţeles acest lucru înseamnă că, după aceea, de fiecare dată trebuie să negociem pentru susţinerea guvernului”, a menţionat liderul grupului politic Kelemen Hunor.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Octombrie 2021 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.