Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere demiterea de urgenţă a tuturor celor care se fac vinovaţi de fapte penale, conform raportului Corpului de Control al Ministerului Transporturilor.

COTAR cere demiterea din funcție a vinovaților de fapte penale din Ministerul Transporturilor

COTAR precizează, într-un comunicat, că toate informaţiile pe care organizaţia şi mass-media le-au făcut publice, pe surse, în ultimele luni, s-au confirmat, în urma raportului Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, în legătură cu fapte penale comise de persoane aflate în posturi foarte importante din MT şi instituţiile din subordinea acestui minister.

Conform sursei citate, aceste persoane trebuie să fie demise de urgenţă, pentru a stopa fraudele din acest minister.

"Nu înţelegem de ce se pot ascunde în spatele prevederilor GDPR cei care comit fapte penale. Chiar şi răspunsul primit de COTAR, la solicitarea noastră de a cerceta anumite persoane ale căror nume şi funcţii le-am indicat, precum şi faptele de natură penală comise de acestea, ne-a fost transmis fără a fi indicate numele persoanelor vinovate. Le reamintim celor care acceptă ascunderea identităţii persoanelor vinovate de fapte penale că aceste informaţii nu ţin de protecţia datelor personale, ci sunt informaţii de interes public, deci ar trebui să ştim şi noi cine comite fapte penale la vârful statului. Chiar dacă nu sunt specificate numele şi funcţiile persoanelor care au comis fapte penale (pe care le cunoaştem), acestea ar trebui să fie demise imediat. În mod normal, toţi ar fi trebuit să-şi dea deja demisia, la aproape două luni de la raportul Corpului de Control", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Mai multe persoane acuzate de obţinerea de foloase necuvenite pentru sine şi pentru alţii

În ultimele luni, COTAR menţionează că a comunicat numele şi funcţiile mai multor persoane care "efectiv au transformat Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Rutieră Română în SRL pe persoană fizică, prin încălcarea repetată a legii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine şi pentru alţii".

"Din moment ce au fost descoperite aceste fapte penale, în urma anchetei efectuate în cadrul MT, cei vinovaţi nu au ce să mai caute în acele funcţii. Fiecare zi în plus la conducerea instituţiilor statului arată complicitatea decidenţilor cu făptuitorii, mai ales dacă seria de fapte penale continuă şi după raportul Corpului de Control - ceea ce deja se întâmplă. Îi cerem ministrului Cătălin Drulă să ia decizia demiterii penalilor aflaţi în funcţii publice, din cadrul ministerului pe care-l conduce!", se mai spune în comunicat, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Denivelări de asfalt la Podul de la Brăila la doar o lună de la...
Denivelări de asfalt la Podul...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 August 2021 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.