Salvamontiştii din Poiana Braşov au fost solicitaţi să intervină luni în cazul a 17 persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.
„O zi cu multe evenimente şi cu multe persoane rămase blocate pe pârtiile de schi din partea superioară a masivului, după închiderea instalaţiilor de transport pe cablu. Astăzi, 01.02.2021, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină în 14 cazuri, însumând 17 persoane care s-au accidentat sau au rămas blocate în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile de schi sau săniuş din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru. Salvatorii montani ajunşi la locul solicitării au acordat persoanelor accidentate primul ajutor, le-au transportat la baza muntelui, unde trei dintre acestea au fost trimise, cu echipajele SMURD venite în sprijin, către unităţile spitaliceşti'', se arată pe pagina de Facebook a Salvamont Poiana Braşov.
Salvamontiştii vin şi cu recomandări pentru schiorii începători: să nu mai urce în masiv în apropierea orei de închidere a instalaţiilor de transport pe cablu şi să nu mai aleagă pârtii care sunt peste nivelul lor de pregătire.

„Recomandăm schiorilor începători, care nu sunt însoţiţi de un monitor de schi, să nu mai urce în masiv în apropierea orei de închidere a instalaţiilor de transport pe cablu şi să nu mai aleagă pârtii care sunt peste nivelul lor de pregătire, atât fizică, cât şi tehnică. Aceştia ar trebui să rămână pe pârtiile destinate începătorilor, de la baza masivului - pârtia Bradu şi pârtia Stadion. Pârtiile din partea superioară sunt foarte lungi, cu secţiuni foarte înclinate şi se adresează nivelurilor medii şi avansate'', precizează salvamontiştii.
De la începutul sezonului de schi, salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit în 230 de cazuri, implicând 237 de persoane care s-au accidentat, rătăcit sau care au trebuit să fie evacuate, informează Agerpres.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum să investești într-un startup: primii pași
Sursa: start-up.ro
-
Implicare în societate: compania privată care a construit un drum
Sursa: green.start-up.ro
-
Povestea Precious Circuit, start-up-ul fondat de doi tineri care fac...
Sursa: retail.ro
-
Se poartă și sunt minunate (nu, nu vorbim de very peri): Top 7 culori în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum te pot ajuta cărțile de tarot să ai grijă de sănătatea mintală
Sursa: kudika.ro
-
dertour
Sursa: wall-street.ro
-
Raiffeisen Bank majorează dobânzile la produsele de economisire în lei
Sursa: futurebanking.ro