Peste 3.000 de tablete vor ajunge la elevi din judeţul Alba în cadrul programului naţional "Şcoala de acasă", majoritatea fiind destinate şcolarilor din mediul rural, potrivit unui comunicat remis de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Alba.

„Azi, 23.11.2020, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba a distribuit 3.225 de tablete unităţilor de învăţământ din judeţul Alba, în cadrul programului naţional al MEC 'Şcoala de acasă'. Dintre acestea, peste 1.100 au fost distribuite şcolilor din mediul urban, iar peste 2.000, şcolilor din mediul rural", arată sursa citată.

Reprezentanţii ISJ precizează că numărul de dispozitive necesar fiecărei unităţi de învăţământ a fost stabilit de către conducerile acestora şi a fost transmis către Inspectorat în aplicaţia SIIIR.

Totodată, la nivelul ISJ Alba se află în procedură de licitaţie achiziţionarea a încă 650 de tablete pentru asigurarea participării tuturor elevilor la învăţământul on-line.

Programul "Şcoala de acasă" prevede şi criteriile de repartizare a dispozitivelor electronice cu conexiune la internet. Astfel, beneficiarii programului trebuie să fie elevi din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi cu frecvenţă (clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională), înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ de stat, proveniţi din medii defavorizate.

Criteriile specifice pentru selecţia beneficiarilor programului sunt: elevii ale căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet, elevii care nu deţin în folosinţă personală un dispozitiv electronic cu conexiune la internet, respectiv elevii de cetăţenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de COVID-19 şi care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Noiembrie 2020 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.