Societatea de Științe Matematice din România cere ca olimpiadele școlare să fie organizate și anul acesta, iar în condițiile în care Ministerul Educației a renunțat la susținerea lor în formatul prevăzut de legea educației, atunci ele trebuie desfășurate “cel mai probabil” online cu implicarea societăților științifice.

Apelul vine de la Societatea de Științe Matematice din România, condusă de profesorul Radu Gologan.

Într-un mesaj publicat pe site-ul Societății de Științe Matematice din România, profesorii de matematică spun că „anul acesta școlar primele faze ale olimpiadei ar putea fi în totalitate organizate (cel mai probabil) online, atâta vreme cât nu există alte posibilități. Avem deja experiența Olimpiadelor Balcanice și a Olimpiadei Internaționale, cu o impecabilă organizare în spațiul internetului, urmând ca în funcție de evoluția măsurilor de siguranță medicală să evaluăm în primăvară posibilitatea ca faza finală și testele de calificare să fie susținute în centre universitare”.

De asemenea, aceștia susțin că: „Nu putem lăsa deoparte pregătirea de excelență a copiilor dotați. Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca în final să fim reprezentați, conform tradiției, la toate competițiile internaționale.”

Mesajul Societății de Științe Matematice din România:

„Dragi elevi, dragi dascăli, profesori de matematică,

Societatea de Științe Matematice din România face toate eforturile pentru a găsi modalitățile ca olimpiada românească de matematică să continue. În condițiile actuale vitrege, poate că este normal și de înțeles ca Ministerul să nu își poată asuma răspunderea organizării olimpiadelor în formatul de până acum. În aceste condiții, credem că este momentul ca societățile științifice (nu doar a noastră) să se implice pentru a putea continua.

SSMR crede că anul acesta școlar primele faze ale olimpiadei ar putea fi în totalitate organizate (cel mai probabil) online, atâta vreme cât nu există alte posibilități. Avem deja experiența Olimpiadelor Balcanice și a Olimpiadei Internaționale, cu o impecabilă organizare în spațiul internetului, urmând ca în funcție de evoluția măsurilor de siguranță medicală să evaluăm în primăvară posibilitatea ca faza finală și testele de calificare să fie susținute în centre universitare (zonale) cu respectarea condițiilor de maximă siguranță.

Citeste si:
5 pași esențiali pentru alegerea unei companii de împrumut online
5 pași esențiali pentru...

Curând vom definitiva cu ajutorul responsabililor din SSMR și al sponsorilor un regulament care se va baza în mare parte pe implicarea profesorilor de matematică de la clasă. Vom avea însă nevoie de sprijinul membrilor SSMR din toate filialele ca parteneri. Nu putem lăsa deoparte pregătirea de excelență a copiilor dotați. Trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca în final să fim reprezentați, conform tradiției, la toate competițiile internaționale”.

Amintim că toate olimpiadele școlare și concursurile organizate conform legii educației au fost amânate pentru anul școlar viitor. Ordinul de ministru care prorogă pentru anul școlar 2021-2022 competițiile școlare, activitățile educative, școlare și extrașcolare a fost semnat de Monica Anisie pe 3 noiembrie.

Și secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari, a declarat în urmă cu o săptămână că “în anul școlar 2020-2021, competițiile școlare, extrașcolare, așa-numitele olimpiade se vor suspenda.

Citeste si:
Se modifică structura anului școlar 2024-2025
Se modifică structura anului...

Aceasta preciza atunci că “numărul mare al competițiilor școlare și al elevilor participanți, precum și varietatea modalităților de desfășurare a competițiilor nu permit organizarea competițiilor școlare conform regulamentelor proprii în vigoare. (…) Decizia a organiza doar anumite olimpiade și concursuri școlare în mediul online ar crea o discriminare între elevi“, informează edupedu.ro


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Noiembrie 2020 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.