Consiliul Național al Elevilor cere evaluarea standardizată în locul tezelor, după ce rezultatele unui sondaj online a arătat că 76% dintre elevi au votat înlocuirea lucrărilor semestriale cu alt tip de evaluare sumativă. Testarea ar trebui să evalueze gândirea critică și competențele, susțin elevii.

Consiliul Național al Elevilor a lansat un sondaj adresat elevilor din România, în cadrul căruia să își exprime opinia cu privire la acest subiect. La sondaj au răspuns peste 60 de mii de elevi, provenind atât din mediul urban, cât și din mediul rural, începând cu clasa a V-a și până la clasa a XII-a.

În urma sondajului, rezultatele au arătat că:


  • 76,6% din elevi vor înlocuirea tezelor în acest an școlar cu o altă formă de evaluare sumativă

  • 15,3% de elevi optează ca tezele să fie susținute în baza unei programări, astfel încât toți elevii să fie evaluați ca înainte

  • 8,1% dintre elevi cred că lucrările semestriale ar trebui transpuse în mediul online

Evaluarea sumativă este cea realizată la finalul unei etape de instruire (semestru, an, ciclu de învățământ) sau la finalul studierii unui capitol. Acest tip de evaluare furnizează informații despre nivelul de pregătire al elevilor la sfârşitul unei etape de instruire. Cele mai întâlnite forme de evaluare sumativă sunt: lucrările scrise (tezele), testele, examenele.

În aceste condiții, Consiliul Național al Elevilor propune introducerea unor testări standardizate care să evalueze gândirea critică a elevilor și competențele acumulate, în funcție de materia și conținuturile curriculare studiate.

Așadar, rezultatul evaluării semestriale nu ar trebui să fie tratat drept un indicator absolut al nivelului la care se află elevul, ci ar trebui să fie însoțit de feedback individualizat din partea fiecărui profesor, pentru fiecare elev în parte, alături de sprijin în creionarea planului individual de învățare al elevului, conform art. 72, alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, pentru a sprijini în mod real parcursul educațional al fiecărui elev.

„Rezultatul sondajului este inechivoc: elevii nu consideră că teza, în forma ei actuală, reprezintă un instrument relevant de evaluare a elevilor, ci un instrument învechit de evaluare sumativă, care nu face altceva decât să întărească poziția centrală a modului de învățare care predomină in sistemul educațional preuniveristar la momentul de față: memorarea și redarea informațiilor papagalicește. Din acest motiv, Consiliul Național al Elevilor propune introducerea unui nou tip de evaluare sumativă, axat pe evaluarea gândirii critice și a competențelor deprinse de către elev.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor potrivit edupedu.ro

Citeste si:
Rezultate BAC 2023. Au fost publicate notele la Bacalaureat 2023 pe...
Rezultate BAC 2023. Au fost...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Noiembrie 2020 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.