Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din capacitatea de terapie intensivă şi 15% din celelalte locuri pentru cazurile de infectări cu SARS-CoV-2.

„La nivel naţional, am cerut (acest lucru, n.r.) la spitalele de fază III, judeţene şi municipale, care nu intră în tratamentul pacienţilor cu infecţii SARS-CoV2. Săptămâna trecută am dat circulara prin care se pregăteau 10% din capacitatea acestora de la ATI să fie destinate pentru cazurile COVID, care vor avea circuite separate în eventualitatea creşterii numărului de cazuri din ATI, iar astăzi s-a discutat şi la nivel naţional despre rezerva de paturi la ATI în aceste spitale. Toate spitalele vor avea o rezervă şi în funcţie de evoluţia fiecărui judeţ în parte, vor fi folosite 10% pentru terapie intensivă şi 15% pentru cazuri totale (COVID, n.r.)", a afirmat ministrul Tătaru.

Întrebat de presă în cât timp crede că în Bucureşti se va ajunge la o incidenţă de 3 la mia de locuitori, în contextul infectărilor cu SARS-CoV-2, Nelu Tătaru a afirmat că suntem într-un moment în care avem o transmitere comunitară accentuată în 11 judeţe şi în Capitală.

„Rămâne ca evaluarea anchetelor să ne dea şi măsura izolării, a carantinării şi în viitorul de 10 - 14 zile să vedem dacă aceste măsuri restrictive luate vor duce la o scădere a numărului de cazuri noi prin scăderea transmiterii. Sper ca niciun oraş să nu rişte să ajungă ca şi Suceava. Sper să fi învăţat fiecare dintre noi din ceea ce a însemnat Suceava. Această pandemie nu se tranşează în spital, ci prin respectarea unor reguli de către fiecare dintre noi. Au fost controale inclusiv în ministere, spitale şi DSP-uri, pentru că au fost focare şi în spitale şi DSP-uri. Şi atunci, regula trebuie să fie una pentru toţi, precauţie, purtarea măştii, distanţarea fizică dintre persoane", a detaliat Nelu Tătaru.

El a mai precizat că rata de infectare în Bucureşti era sub 3 la mia de locuitori şi că dacă vor fi scoase focarele, va rămâne în continuare sub acest prag, însă trebuie ca oamenii să respecte regulile şi precauţia pentru ca transmiterea comunitară să fie stopată, menționează Agerpres.

Citeste si:
Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București. Ancheta...
Percheziții DNA la...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Octombrie 2020 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.