Magistrala de metrou Drumul Taberei va fi dată în funcţiune marţi, începând cu ora 12:00, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, pe Facebook.

"După ani de aşteptare, sunt bucuros să anunţ public că mâine, începând cu ora 12:00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcţiune. Ca să ajungem în această etapă nu a fost deloc uşor. A fost nevoie să depăşim, împreună cu colegii de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi implicit cu cei de Metrorex SA, o serie de bariere, începând de la cele birocratice, la cele administrative. Astfel, astăzi, putem spune că povestea lucrărilor de la magistrala M5 s-a încheiat. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la bucuria pe care o împărtăşim alături de toţi bucureştenii, şi nu numai!", a scris Bode.

Membrii Comisiei Centrale de Recepţie la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 şi cei ai Comisiei de Punere în Funcţiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare şi, totodată, în trafic cu călători, a anunţat, vineri seara, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

"Astăzi s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate - şi anume, cel de recepţie la terminarea lucrărilor şi cel de punere în funcţiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători. Suntem acum în situaţia în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureştenii pot să folosească cel mai aşteptat mijloc de transport din această zonă, şi anume, metroul din drumul Taberei. A fost o muncă titanică, începută din prima zi a mandatului meu de ministru, pentru a putea să le ofer bucureştenilor, din zona Drumul Taberei şi nu numai, ceea ce aşteptau de atâţia ani. Mulţumesc tuturor acelora care au făcut posibil să ajungem astăzi la acest deznodământ extrem de fericit pentru bucureşteni", a declarat ministrul de resort, Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Ministrul austriac care s-a opus aderării noastre la Schengen, în...
Ministrul austriac care s-a...

Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 - 2013, POIM 2014 - 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Septembrie 2020 - 12 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.