Un bărbat din județul Argeș, care și-a violat fiica în vârstă de 6 ani, este cercetat în libertate, însă sentința nu este definitivă.
Judecătorii din Pitești au decis că bărbatul poate fi condamnat cu suspendare, cu toate că și-a violat propriul copil.
De asemenea, judecătorii au respins ieri cererea polițiștilor de a schimba măsura controlului cu judiciar cu cea a arestului preventiv. Procurorii au atacat decizia judecătorilor, însă momentan, violatorul se află în libertate.
În data de 27 mai, judecătorii au decis că Antonio Stoica trebuie să execute o pedeapsă de 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare, asta după ce în 2019 și-a violat fica de 6 ani.
În luna noiembrie a anului trecut, Stoica a profitat de faptul că soția sa era plecată la muncă în alt județ. Pe fondul lipsei femeii, acesta și-a violat propria fiică, în vârstă de doar 6 ani. Bărbatul mai are doi copii.
Copila i-a povestit mamei sale cele întâmplate după ce femeia a revenit acasă, la două luni distanță, iar aceasta a anunțat poliția.
Inițial, Antonio Stoica a negat faptele, dar apoi a recunoscut violul și a fost arestat preventiv. Timp de câteva luni, măsura a fost menținută de către Judecătoria Pitești, arată sursata.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro