Social 4 Iunie 2020 16:20

Sebastian Bodu, consilierul premierului Ludovic Orban, a publicat un mesaj pe contul său de Facebook în care susține că este împotriva educației sexuale în școli, menționând că adolescenții cunosc deja măsurile de protecție sexuală, iar eforturile profesorilor nu și-ar mai avea rostul.

În urma proiectului de lege care privește implementarea în programa școlară a educației sexuale, modificat ulterior în Parlament, au izbucnit mai multe păreri exprimate de oficiali, printre care și Sebastian Bodu, consilierul premierului Ludovic Orban.

Acesta nu este de acord ca adolescenții să beneficieze de cursuri pentru educație sexuală deoarece este de părere că elevii au deja informațiile necesare, iar profesorii nu ar mai avea ce să îi învețe.

„Eu sunt împotriva educației sexuale în școli. Da, ar putea să învețe despre contracepție și sex protejat. Dar oare nu știu deja asta? E cineva naiv să creadă că adolescenții nu au auzit de prezervative? Și atunci ce ar putea să le spună in plus “profesorii” de educație sexuală? Cumva că “genul” e doar un construct social și că e mișto să treci de la un sex la altul? Nu ajunge că avem SNSPA?”, este mesajul integral postat de Sebastian Bodu, pe Facebook.

În timp ce parlamentarii au discuții contradictorii pe această temă, unii adolescenți consideră că astfel de cursuri i-ar putea ajuta în viitor. Georgia şi Vlad mărturisesc prin ce trece un adolescent care nu are acces la educație sexuală.

„Mi-a fost ruşine să vorbesc cu părinţii, am preferat să caut singur pe internet. Mai stăteam cu băieţii pe afară, una alta şi uşor, uşor aflam chestii. Este greu dacă nu ai acces la informaţie”, a spus Vlad Neculai Roibu.

Georgia Gradu, preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor, susţine că şcoala nu vine în sprijinul elevilor, când vine vorba de educaţie sexuală: „Este practic inexistentă şi la noi este foarte mare nevoie de ea. În relaţia cu părinţii mi-a fost foarte greu, nu-ţi vine uşor să vorbeşti despre asta. Este vorba de intimitate. Mometan, internetul este o variantă”.

Citeste si:
Adolescenții de peste 16 ani ar putea călători peste hotare fără un...
Adolescenții de peste 16 ani...

Despre autor:


Ultima actualizare: 4 Iunie 2020 - 04 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.