Social 5 Mai 2020 10:30

Marcel Vela a declarat, luni seară, că amatorii vor putea merge fără probleme la pescuit după data de 15 mai, când încetează starea de urgenţă. El a adăugat că românii ar trebui să vadă vacanţa din această vară ca pe o şansă pentru turismul românesc.

Ministrul de Interne s-a arătat mlțumit de felul în care românii au respectat restricțiile din perioada stării de urgență și a anunțat că se pot face și drumeții în următoarea perioadă de după data de 15 mai, însă doar de câte trei persoane. În cazul drumețiilor făcute în grupuri de câte trei persoane, se cere o singură declarație pe propria răspundere.

„Relaxarea va fi etapizată, până în 15 mai vom fi foarte atenţi să nu fie o explozie de cazuri în domeniul medical. Noi suntem într-un platou de aştepare, fără să fie o creştere semnificativă. Comparativ cu alte state, la suta de mii de locuitori, România are 4,1 de decese. Principiul pe care putem merge este de a relaxa etapizat restricţiile, trebuie evaluare epidemiologică. Dacă ne situăm pe acelaşi platou, de la 1 iunie, vin alte relaxări.

Parcurile vor fi deschise, dar doar pentru grupuri de trei persoane, se pot face drumeţii în trei, iar pentru drumeţii se va face o declaraţie. N-am stabilit încă raza de acţiune, toate deciziile se vor lua în funcţie de evaluarea epidemiologică de săptămâna viitoare. Va fi şi pescuitul introdus. Din 15 mai, pescarii pot să-şi pregătească familiile că pleacă”, a declarat acesta.

De asemenea, ministrul a subliniat faptul că din iunie se va lua în calcul și varianta deschiderii hotelurilor, teraselor şi restaurantelor. Acesta a mulțumit tuturor românilor, în special tinerilor, pentru responsabilitatea de care au dat dovadă în perioada zilelor de sărbătoare.

"În principiu, de la 15 mai restricţiile de noapte vor fi ridicate, dar nu să te apuci să te duci la sală, ci pentru chestii importante. Vacanţa o văd ca pe o şansă pentru turismul românesc, poate virusul ăsta a trezit în noi un sentiment de naţiune, să vedem răsăritul la Marea Neagră, nu doar la Mediterană. A trezit sentimentul de siguranţă naţională, nu doar globalizarea. Vom descoperi Delta, mănăstirile din Moldova” a afirmat oficialul.

Citeste si:
Pescuitul la spinning: detalii bine de știut
Pescuitul la spinning:...

În ceea ce privește deschiderea sălilor de sport, un subiect des întălnit mai ales în rândul tinerilor, ministrul a precizat că nu își pot relua activitatea, chiar dacă este vorba despre practicarea unui sport individual, întrucât persoanele se pot întâlni la vestiare, în locuri închise.

Marcel Vela a dezbătut și problema amenzilor date de către oamenii legii şi la unele abuzuri ale Poliţiei.

„Amenzile au fost în marea majoritate date pe merit. Unde nu am putut noi şi a acţionat poliţia locală, dacă s-a greşit, am luat legătura cu primarul pentru a demara o anchetă administrativă”, a precizat ministrul de Interne.

Luni după-amiază, Vela a susţinut că din 15 mai românii vor putea pleca din localitate pentru a merge la munte să facă drumeţii sau alpinism, deşi anterior, preşedintele Klaus Iohannis precizase că deplasarea în interiorul localităţilor va fi permisă fără a mai fi necesară declaraţia pe propria răspundere, în timp ce deplasarea între localităţi nu va fi permisă decât pentru motive bine determinate, cum ar fi serviciul, probleme medicale sau activităţile sportive individuale.

Citeste si:
Gelu Duminică: ”Iresponsabili vor dori să fie călare pe cluburi”
Gelu Duminică: Responsabilii...

„Activităţile sportive individuale sunt cele care ţin de activităţi gen drumeţii, alte activităţi gen alpinism, mersul cu bicicleta, mersul la pescuit. Toate acestea vor fi permise. Da, puteţi pleca la Sinaia să faceţi alpinism sau drumeţie”, a susţinut Vela, citat de stiripesurse.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 5 Mai 2020 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.