Grosimea stratului de zapada a ajuns la peste 160 de centimetri in zona de creasta a masivului Fagaras, riscul de producere a avalanselor fiind foarte mare, a anuntat, luni, Serviciul Public Judetean Salvamont (SPJS) Arges.

"In acest moment, stratul de zapada masurat la statia meteo Balea Lac, la altitudine echivalenta cu Cota 2000 Transfagarasan, este de 163 centimetri, iar riscul de avalansa este de gradul 5 (foarte mare) la altitudini de peste 1.800 metri si 4 (mare) sub aceasta altitudine, fiind echivalent cu cod rosu", se arata intr-un comunicat transmis Agerpres.

Conform aceleiasi surse, traseele montane din judetul Arges care acced catre creasta Fagarasului, precum si traseul de creasta al masivelor Fagaras, Iezer, Piatra Craiului si Leaota sunt si vor ramane inchise. Pe versanti sunt zone intinse unde zapada proaspata s-a depus in strat de pana la 70-80 de centimetri peste stratul deja existent, inghetat, existand conditii de alunecare si de aparitie de avalanse insemnate cantitativ.

"Prognoza meteo pentru urmatoarele zile este geroasa, cu viscol de peste 100 km/h in noaptea de Revelion in zona montana inalta, ceea ce va duce la mentinerea gradului de risc. La inceputul anului nou, vremea se va incalzi, astfel ca se asteapta aparitia avalanselor de dimensiuni mari pe pantele cu orientare sudica, iar dupa caderea intunericului, pe versantii nordici. Nu trebuie neglijat nici faptul ca, in anii trecuti, s-au produs avalanse cu victime decedate in muntii din tara noastra, astfel ca nu trebuie subestimate, sub nicio forma, avertismentele", precizeaza reprezentantii Salvamont Arges.

Recomandari pentru turisti

Turistii care vor ajunge in zona montana din Arges sunt sfatuiti sa nu incerce sa urce pe traseele inchise si sa ceara informatii salvatorilor montani din zona sau la Dispeceratul National Salvamont. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuarii drumetiilor, in asa fel incat sa se incheie inainte de lasarea intunericului.

"In afara echipamentului obligatoriu de iarna (incaltaminte si imbracaminte adecvata, coltari, piolet etc.), trebuie sa existe in permanenta in rucsac o lanterna cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitand astfel situatii neplacute. Inclusiv in cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat sa aveti incaltari si imbracaminte de iarna, chiar si o lanterna, pentru situatiile in care ati putea fi nevoiti sa va deplasati pe jos. De asemenea, trebuie evitata cu desavarsire parcarea sau chiar si numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, incarcate cu zapada, deoarece se semnaleaza des curgeri de zapada care ajung pana pe carosabil", se mai mentioneaza in comunicat

Citeste si:
Vacanța în Transilvania: 10 idei de locuri de basm
Vacanța în Transilvania: 10...

Turistii sunt sfatuiti sa nu iasa din cabane si sa nu schieze la Balea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine in muntii Fagaras.

"Ninsoarea cazuta in ultimele zile a determinat cresterea riscului de avalansa la gradul cinci din cinci. Acest risc este echivalent cu cod rosu meteorologic. In aceste conditii, nu recomandam turistilor sa iasa afara din cabana, sa faca deplasari in jurul cabanelor si exclus sa urce mai sus de nivelul cabanelor din muntii Fagarasului. De asemenea, se inregistreaza risc de gradul patru la altitudini mai mici de 1.800 de metri, acest risc implica aceleasi masuri de precautie. Celor care vor sa schieze in zona Balea, le recomandam sa nu faca acest lucru, sa ia legatura cu patrula Salvamont aflata de serviciu la Balea Lac si sa respecte recomandarile pe care le fac colegii mei. Stratul de zapada masoara in acest moment 163 de centimetri, in ultimele 24 de ore ningand aproximativ 70 de centimetri", a explicat Adrian David, seful Salvamont Sibiu.

Citeste si:
Zonele din România unde zăpada a atins peste un metru
Zonele din România unde...

Turistii pot ajunge la Balea Lac doar cu telecabina. Pana la Balea Cascada este posibil transportul pe sosea, pe Transfagarasan, iar de acolo se poate urca doar cu transportul pe cablu, in cazul unor conditii meteo favorabile.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.