Coreea de Nord l-a calificat pe premierul nipon Shinzo Abe drept ''omul cel mai prost din istorie'', avertizandu-l ca in curand ar putea vedea o ''adevarata racheta balistica trecandu-i pe sub nas'', relateaza sambata AFP si Kyodo.

Noile critici nord-coreene vin dupa ce joi premierul japonez a condamnat lansarea de rachete balistice de catre Coreea de Nord, subliniind ca aceasta incalca rezolutiile ONU, in urma unui nou tir efectuat de Phenian in aceeasi zi.

"Abe este singurul idiot din lume si cel mai prost om din istorie daca nu stie sa faca deosebirea intre o racheta si un sistem de lansare de rachete multipla. Abe s-ar putea sa vada ce inseamna o adevarata racheta balistica intr-un viitor nu prea indepartat chiar sub nasul sau", afirma intr-un comunicat difuzat de agentia nord-coreeana de presa KCNA un oficial de la Phenian, al carui nume nu este precizat, scrie Agerpres.

"Abe nu este altceva decat un imbecil perfect si un pitic politic fara egal pe lume", insista oficialul nord-coreean.

Este a doua oara intr-o luna cand Coreea de Nord il califica drept "idiot" pe prim-ministrul japonez.

Noua "luare de atitudine" vine dupa ce joi, potrivit Statului major sud-coreean, Phenianul a lansat doua proiectile din provincia Hamgyong de sud, care au cazut in Marea Japoniei. Ulterior, KCNA a relatat ca liderul nord-coreean Kim Jong Un a asistat la un test de "lansator de rachete multiple de foarte mari dimensiuni".


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.