Social 29 August 2019 13:40
Termenul „crima organizata“ nu a existat cu adevarat in Statele Unite ale Americii inainte de Era Prohibitiei. Bandele criminale existau in orasele americane inca de la sfarsitul secolului al 19-lea, insa erau formate din talhari care comiteau infractiuni minore.

Cunoscuta si sub numele de „Experimentul Nobil“, Prohibitia a reprezentat perioada dintre 1920 si 1933, in timpul careia vanzarea, producerea, consumarea si transportarea bauturilor alcoolice erau interzise in Statele Unite ale Americii.

Momentul in care Amendamentul 18, care impunea masurile prohibitive, a intrat in vigoare, in ianuarie 1920, a fost un bun prilej pentru unii dintre cei care detineau restaurante si baruri de a oferi gratis vin, brandy si whisky, pentru a scapa de alcool. Pe de alta parte, alti comercianti au profitat de acest moment si au marit preturile la bauturile alcoolice.

Desi, oficial, in perioada Prohibitiei, alcoolul era interzis, se spune ca oamenii au consumat mai mult alcool intre 1920 si 1930 decat pana atunci.

Multi au profitat de aceasta situatie si au inceput sa produca, sa vanda si sa importe alcool. De procesul de productie se ocupau, de regula, oamenii de la tara, iar apoi produsele erau vandute proprietarilor de baruri din orase. In toata aceasta afacere, cel mai mult aveau de castigat cei care se ocupau de reteaua de distributie.

Era Prohibitiei a fost inceputul criminalitatii americane, iar anii ‘30 reprezinta perioada inamicilor publici, in care in SUA s-au remarcat infractori care au ramas in istorie.

Al Capone

Al Capone era copilul unui imigrant italian sarac, care locuia in Brooklyn, New York. El si-a trait visul american intr-un stil propriu: a devenit cel mai de succes gangster din istoria Statelor Unite. Pentru Al Capone, Prohibitia a fost „Epoca de Aur“, el facand o avere din trafic de alcool, prostitutie si jocuri de noroc. Era milionar inainte de a implini varsta de 30 de ani.

Succesul l-a obtinut in Chicago, unde a dominat lumea interlopa, conducand una dintre marile retele de crima organizata - „Chicago Outfit“. Cea mai cruda operatiune condusa de Al Capone a avut loc la 14 februarie 1929. „Masacrul de Sfantul Valentin“ a fost evenimentul care avea sa ii grabeasca intalnirea cu legile americane, dupa ce ani de zile s-a sustras justitiei, mituind ofiteri de politie si functionari publici. Al Capone a fost, in cele din urma, arestat in 1929, actiune datorata in mare parte agentului federal Eliot Ness, care a devenit la fel de celebru ca Al Capone. In 1931, gangsterul american a fost judecat si condamnat pentru evaziune fiscala, dupa mai bine de zece ani de afaceri ilegale.

Citeste si:
Europol: Criminalitatea organizată este favorizată de pandemie
Europol: Criminalitatea...

John Dillinger

„Inamicul Public Nr. 1“ - așa cum a cum a fost numit de autoritati, John Dillinger a reusit, in scurta sa viata, sa puna pe urmele sale zeci de politisti si agenti federali. A fost dispretuit de fortele de ordine, dar admirat de simplii cetateni.

John Dillinger si-a inceput cariera de gangster de la 20 de ani, cand a furat o masina. A fost prins de politie si, pentru a scapa de arest, s-a inrolat in U.S. Navy. Disciplina militara nu era pe placul lui, așa că a dezertat repede. La un an distanta, a fost arestat in timpul unui jaf intr-un magazin cu alimente. Inchis alaturi de cei mai periculosi criminali americani, tanarul Dillinger a invatat multe trucuri pe care le-a pus in practica dupa ce a fost eliberat. Chiar i-a ajutat pe 10 dintre acestia sa evadeze din inchisoare.

Dillinger s-a specializat in jefuirea bancilor si, de amuzament, dadea spargeri in sectiile de politie. Jafurile si evadarile l-au transformat pe Dillinger intr-o celebritate si, cu toate ca suma totala furata de el era in jur de 500.000 de dolari, guvernul american a cheltuit aproximativ 2 milioane de dolari incercand sa-l prinda.

Citeste si:
76 de ani de la moartea celui mai cunoscut gangster din lume, Al...
76 de ani de la moartea celui...

Si-a facut operatii estetice pentru a-si schimba aspectul fizic, dar si-a gasit sfarsitul tradat de o prietena de origine romana, patroana de bordel. Anne Sage (Ana Cumpanas) a colaborat cu FBI-ul, pentru a nu fi deportata si pentru a primi o parte din suma de 25.000 de dolari - recompensa pentru prinderea lui. Inconjurat de agenti federali in fata unui cinematograf, Dillinger a incercat sa ii atace si a fost impuscat mortal.

John Dillinger a avut multi admiratori si a devenit mult mai popular dupa moartea sa. Desi autoritatile statului au incercat sa pastreze secreta data inmormantarii, 5.000 de persoane au aparut la funeraliile gangsterului american.

Bonnie si Clyde

Bonnie Parker si Clyde Barrow se numara printre cei mai cunoscuti gangsteri din istoria americana. Ei au jefuit masini, banci, benzinarii si magazine alimentare, ucigand pe oricine le statea in cale. Americanii erau fascinati de cuplul de talhari si le urmareau cu interes aventurile.

Citeste si:
TOP 5 destinații uimitoare de nuntă
TOP 5 destinații uimitoare de...

Si-au gasit sfarsitul intr-o ambuscada, tradati de unul dintre membrii bandei din care faceau parte. Asupra masinii lor s-au tras 187 de gloanţe, iar 50 i-au atins pe cei doi. La inmormantarea lor au participat mii de persoane, iar notorietatea cuplului a crescut si mai mult in 1967, odata cu aparitia filmului „Bonnie si Clyde“, regizat de Arthur Penn.

La sfarsitul Erei Prohibitiei, Marea Criza Economica era in plin avant, ceea ce a insemnat cresterea ratei somajului, nemultumiri din partea oamenilor disperati si dezvoltarea crimei organizate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.