Social 25 Iulie 2019 11:48
Conform statisticilor, hernia este una dintre cele mai frecvente probleme de sanatate care impune interventie chirurgicala: conform publicatiei medicale “Lancet”, peste 18 milioane de oameni fac anual diverse tipuri de hernii. Acestea afecteaza aproximativ 27% dintre barbati si 3% dintre femei si pot fi de mai multe tipuri: inghinale, ombilicale, epigastrice, femurale sau incizionale. Cele mai frecvente hernii sunt cele inghinale, care presupun iesirea unui organ din cavitatea abdominala, printr-un punct slab de la nivelul peretelui abdominal din regiunea inghinala.

“Herniile inghinale sunt mai frecvente la barbati, pentru ca ei au testicule care coboara din cavitatea abdominala printr-un orificiu din peretele abdominal. Herniile femurale sunt mai frecvente la femei. La persoanele cu obezitate, sunt mai frecvente si mai dificile pentru ca presiunea abdominala e mai mare tocmai prin excesul ponderal din abdomen. La sportivi, sunt, de asemenea, mai frecvente pentru ca fac efort fizic in care contracta musculatura abdominala. Exista si la gravide hernii. Deci toate lucrurile care cresc presiunea abdominala predispun la aparitia herniilor”, spune medicul primar chirurg Stefan Tuca, cel care opereaza frecvent pacienti cu hernie.

Herniile pot aparea si la persoane care fac efort fizic la serviciu, dar si in cazul celor cu un tesut conjuctiv mai slab. Acest tip de tesut predispune la hernii, hemoroizi si varice. In plus, herniile incizionale (eventratiile) pot aparea si dupa o interventie din sfera colonului, care a impus o incizie mare. In orice situatie, vizita cat mai devreme la medic inseamna o rezolvare rapida, cu riscuri mici.

“In principiu, herniile nu au o rezolvare de la sine, ele vor creste tot timpul in dimensiuni, vor deveni din ce in ce mai voluminoase, din ce in ce o mai mare parte din continutul abdomenului va avea tendinta sa iasa in afara peretelui abdominal si, avand in vedere ca aceasta iesire se face printr-un orificiu relativ stramt, ele se vor incarcera, adica vor realiza niste aderente intre sacul de hernie si organul herniat, iar de la incarcerare pana la strangulare este foarte putin”, explica doctorul Stefan Tuca.

Potrivit unui comunicat remis 9am, strangularea unei hernii se poate complica inclusiv cu ocluzie intestinala, care reprezinta o urgenta medicala ce ameninta viata pacientilor. De aceea, sfatul medicilor pentru cei care constata primele semne ale unei hernii este sa se adreseze cat mai repede specialistului in chirurgie generala.

Citeste si:
Ce sunt alergenii: tipuri și simptome principale
Ce sunt alergenii: tipuri și...

“Daca pacientii vin mai tarziu, acest lucru ingreuneaza tratamentul, pentru ca herniile sunt mai mari. Practic, ar trebui sa vina cand au primele semne, cand constata aparitia unei umflaturi la nivelul peretelui abdominal, in regiunea inghinala, ombilicala, epigastrica, femurala. Medicul realizeaza un examen clinic, se fac niste manevre prin care bolnavul isi creste presiunea abdominala tusind sau contractand peretele abdominal, in asa fel incat hernia iese mai usor in afara. Eventual, se poate face o ecografie de parti moi care sa confirme existenta acestei hernii, dupa care ar trebui sa se realizeze operatia. E mai facil si pentru pacient ca recuperare, si pentru chirurg ca procedura daca operatia se face mai devreme”, adauga chirurgul Stefan Tuca.

La ora actuala, herniile se rezolva cu succes datorita interventiilor chirurgicale laparoscopice. Acestea au multe avantaje pentru pacienti fata de chirurgia clasica.

Citeste si:
România are cele mai mari creșteri de preț la gaze și energie...
România are cele mai mari...

“Interventiile laparoscopice presupun realizarea a ceea ce se numeste pneumoperitoneu, adica realizarea in cavitatea abdominala a pacientului a unei camere de lucru, prin insuflarea de dioxid de carbon, dupa care se realizeaza o disectie laborioasa, in asa fel incat continutul herniei sa fie readus in cavitatea abdominala. Apoi, se diseca toate aderentele pe care aceste organe le-au facut de-a lungul timpului cu sacul, se rezeca sacul de hernie, se inchide orificiul de hernie, se coase pur si simplu pe cale laparoscopica, si se monteaza obligatoriu o plasa, pentru ca riscul de recidiva fara plasa e foarte ridicat, de 50%. Deci majoritatea procedeelor de reparare a herniilor presupun folosirea unei plase”, descrie interventia medicul Stefan Tuca, chirurg care a realizat multe interventii de succes pentru hernie.

Citeste si:
A venit anotimpul rece și te doare spatele? Apelează la cel mai bun...
A venit anotimpul rece și te...

La ora actuala, plasele folosite pentru a vindeca herniile sunt din materiale performante, sunt usor integrate de organism si permit rezolvarea herniilor pentru totdeauna.

Dupa o interventie laparoscopica pentru hernie, pacientii se recupereaza rapid. Acestia raman internati 24 de ore si pot pleca acasa a doua zi. Singurul inconvenient este o usoara jena la nivelul peretelui abdominal, asemanatoare febrei musculare. Pacientii sunt sfatuiti sa evite activitatea fizica intensa timp de o luna si jumatate. Dupa aceasta perioada, de obicei, isi pot relua programul obisnuit de miscare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.