Perioada de administrare a antibioticelor este de multe ori prea lunga in cazul unor infectii comune, cu simptome precum tuse si dureri de urechi, sustin expertii britanici citati miercuri de Press Association.

O analiza a cazurilor in care au fost prescrise antibiotice a demonstrat ca medicii de familie din Marea Britanie recomanda de multe ori antibiotice pentru o perioada prea lunga in comparatie cu liniile directoare stabilite de Departamentul de Sanatate Publica (Public Health England - PHE).

Expertii din spatele acestui studiu au notat in British Medical Journal (BMJ) ca reducerea duratei de administrare a antibioticelor ar fi de ajutor in lupta contra rezistentei la antimicrobiene (RAM).

Utilizarea excesiva a fost pusa pe seama dezvoltarii RAM, care se manifesta atunci cand microbii devin rezistenti la medicamente si sunt din ce in ce mai greu de eliminat.

Colegiul regal al medicilor de familie din Marea Britanie a precizat ca antibioticele pot fi o solutie ''de viata si de moarte'' in cazul unor pacienti si a adaugat ca sunt necesare teste rapide in cazul interventiilor chirurgicale prin care sa se stabileasca daca o infectie este virala si nu raspunde la antibiotice, sau bacteriana si reactioneaza la aceste medicamente.

Noul studiu a fost efectuat de oameni de stiinta de la PHE, Universitatea Oxford si Facultatea de Medicina din Sussex.

Cercetatorii au comparat liniile directoare ale PHE cu durata de utilizare a antibioticelor in cazul a 13 tipuri de infectii, in perioada 2013 - 2015. Printre aceste probleme de sanatate se numarau sinuzite, infectii in gat si la nivelul urechilor, tuse acuta si bronsita, pneumonie si cistita acuta.

Peste doua treimi din totalul retetelor au prevazut tratamente cu antibiotice prescrise pentru infectii ale tractului respirator superior, otita si tuse acuta si bronsita.

Dintre acestea, 80% sau mai multe dintre perioadele de tratament au depasit recomandarile prevazute de liniile directoare, respectiv cinci zile pentru tuse acuta, bronsita si otita medie, au notat cercetatorii.

Peste jumatate dintre retetele pe baza de antibiotice pentru cistita prevedeau o perioada de administrare mai mare decat cea recomandata, respectiv trei zile, scrie Agerpres.

Citeste si:
Criza energetică are un singur vinovat, susțin politicienii români:...
Criza energetică are un...

In cadrul unui editorial publicat alaturi de concluziile studiului, Alastair Hay, profesor la Universitatea Bristol, a afirmat ca ''atat medicii cat si pacientii trebuie convinsi sa renunte la perioadele lungi de administrare a antibioticelor'' precizand ca ''atunci cand antibioticele sunt necesare, perioadele mai scurte sunt suficiente pentru a omori bacteriile si sunt mai putin daunatoare in comparatie cu perioadele lungi de administrare''.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.