Riscul de a dezvolta "o gama larga" de boli netransmisibile, inclusiv afectiuni cardiovasculare, poate fi redus cu pana la o treime prin adoptarea unei alimentatii care include cereale, leguminoase si paine integrala.
Specialisti de la Universitatea Otago din Noua Zeelanda au analizat studii clinice si cercetari realizate in ultimele patru decenii, la care au participat peste un milion de persoane. Concluziile analizei au fost publicate vineri in jurnalul Lancet.
Pentru fiecare 1.000 de participanti la cele 243 de cercetari si studii clinice, aportul ridicat de fibre alimentare a fost echivalent cu o scadere cu 13 a numarului de cazuri de deces si cu 6 a celui de boli coronariere in comparatie cu persoanele cu o alimentatie saraca in fibre, scrie Agerpres.
Potrivit dr. Andrew Reynolds, autor principal al studiului, rezultatele au demonstrat dovada clara a faptului ca oamenii ar trebui sa creasca aportul de fibre alimentare. "Studiul nostru indica faptul ca ar trebui sa avem cel putin 25 - 29 de grame de fibre in alimentatia zilnica, desi cea mai mare parte dintre noi consumam mai putin de 20 de grame de fibre pe zi", a explicat specialistul.
Cercetarea a fost comandata de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) care intentioneaza sa dezvolte noi recomandari privind aportul optim zilnic de fibre.
"Acest studiu este esential deoarece exista o confuzie in randul publicului cu privire la ceea ce ar trebui sa stea la baza alegerilor noastre culinare si a impactului pe care il au acestea asupra riscului de aparitie a anumitor afectiuni", a declarat unul dintre coautorii cercetarii, Jim Mann.
Oamenii de stiinta au concluzionat de asemenea ca persoanele care au crescut aportul de fibre alimentare aveau o greutate corporala mai mica, dar si un nivel redus al colesterolului total. "Am descoperit un efect pozitiv coplesitor, dietele bogate in fibre avand un rol protector in fata bolilor de inima, a diabetului, cancerului si riscului de deces", a adaugat Mann.
Ecosistem revoluționar pentru femeile afectate de cancere...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro