Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, duminica, o noua atentionare Cod galben de ninsori si viscol valabila, luni, in zona montana inalta din 21 judete, precum, si o informare meteo de vreme rea ce va afecta restul teritoriului, pana marti dimineata.

Luni, 24 decembrie, intre orele 2 si 21, in cea mai mare parte a zonei montane, temporar va ninge, iar stratul de zapada nou depus va fi consistent. Vantul va sufla tare, indeosebi in zona inalta a Carpatilor Meridionali cu rafale de peste 90...100 km/h. Ninsoarea va fi viscolita si vizibilitatea va scadea semnificativ. Ninsori in general moderate cantitativ vor fi si in Maramures si local in nordul si estul Transilvaniei.

Totodata, intre 23 decembrie, ora 14 si 25 decembrie, ora 06, vantul va continua sa prezinte intensificari la munte, temporar cu rafale de 65...70 km/h, iar pe creste va depasi 80 km/h. Din a doua parte a zilei de luni (24 decembrie) vantul se va intensifica si in zonele joase de relief, indeosebi din sud-vestul, centrul si estul tarii, cu viteze la rafala, in general de 50...55 km/h.

Temporar vor fi precipitatii predominant sub forma de ploaie, pe arii mai extinse incepand din a doua parte a noptii de duminica spre luni (23/24 decembrie), cand in zonele joase de relief din vest, nord si centru se vor acumula 10...15 l/mp si izolat 25 l/mp, favorizand topirea stratului de zapada. In zona de munte, treptat vor predomina ninsorile, iar pe parcursul zilei de luni (24 decembrie) in Maramures, Transilvania si jumatatea de nord a Moldovei, ploile se vor transforma in lapovita si ninsoare.

In centrul, estul si sudul teritoriului, vor fi conditii pentru depuneri de polei, iar in noaptea de luni spre marti (24/25 decembrie) se va forma ghetus.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.