Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a efectuat marti o vizita de lucru la Viena. Cu acest prilej, oficialul roman a avut o intrevedere cu Alexander Schallenberg, coordonatorul Presedintiei Austriei la Consiliul Uniunii Europene din cadrul Cancelariei Federale.

"Intalnirea a vizat un schimb de opinii si bune practici asupra exercitarii presedintiei rotative la Consiliul Uniunii Europene, precum si obtinerea evaluarii partii austriece cu privire la stadiul si evolutiile preconizate pe principalele dosare cu impact politic major aflate pe agenda institutiilor europene, precum Cadrul Financiar Multianual post-2020, Brexit, respectiv tematicile subsumate securitatii interne si migratiei.

Ministrul delegat a salutat buna colaborare dintre cele doua parti in contextul in care Romania a inceput sa exercite, inca de la 1 iulie 2018, fara sincope, atributiile „presedintiei din umbra“ pe langa Presedintia Austriei la Consiliul Uniunii Europene, prin angajamentul de a urmari procesele de negociere, mai ales la nivel de trialog cu Parlamentul European si Comisia Europeana. In acest sens, au fost create doua posturi temporare la Ambasada Romaniei in Republica Austria, existand in acelasi timp sprijin si din partea unui membru al retelei „Diplomatul UE“, care a fost relansata in acest an.

«Obiectivul comun al mandatelor noastre succesive la Consiliul Uniunii Europene este acela de a contribui la promovarea unei agende europene bazate pe unitate, coeziune si incluziune. De aceea, cooperarea cu Presedintia Austriei este esentiala atat sub aspectul procesului de reflectie cu privire la directiile de evolutie ale politicilor europene, cat si in vederea calibrarii obiectivelor si nivelului de ambitie pe care Romania si le va stabili pentru propriul program de lucru in functie de progresele si rezultatele partenerilor nostri», a subliniat Victor Negrescu.

In acelasi timp, au fost abordate in cadrul consultarilor si oportunitatile de promovare comuna a Strategiei Uniunii Europene privind Regiunea Dunarii in contextul detinerii de catre Romania a presedintiei Strategiei pentru o perioada de un an, incepand cu data de 1 noiembrie 2018, precum si a faptului ca tara noastra a obtinut recent preluarea si asigurarea, in parteneriat cu Austria, a secretariatului strategiei.

Citeste si:
Austria menține dreptul de veto pentru aderarea României la Schengen
Austria menține dreptul de...

«Ma bucur ca Romania si Austria, in calitate de co-initiatoare a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii, continua sa se angajeze pe deplin in implementarea sa efectiva. Suntem pe deplin constienti de potentialul macroregiunilor de a inspira convergenta economica, sociala si teritoriala intre statele participante si ne dorim ca aceasta forma de colaborare regionala sa cunoasca o dezvoltare continua in perioada urmatoare», a declarat Victor Negrescu", arata MAE.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.