CCR urmeaza sa dezbata miercuri sesizarile presedintelui Iohannis si CSM pe OUG 13, privind conflictul Parlament-Guvern.

O decizie, insa, este greu de anticipat, mai ales pentru ca, potrivit configuratiei Curtii Constitutionale (CCR), niciun partid sau forta politica nu detine majoritatea voturilor necesare. Astfel, social-democratii au trei judecatori numiti, incusiv presedintele CCR, liberalii au doi judecatori, dintre care unul este mostenit de la fostul PDL, iar unul de pe vremea USL, UDMR are un judecator numit, presedintele Iohannis a numit si el un judecator, in vreme ce doi magistrati ai Curtii sunt de pe vremea fostului sef al statului Traian Basescu.

Judecatorii Curtii nu au mai judecat in perioada recenta conflicte juridice de natura constitutionala intre institutiile statului, ele fiind supuse mai degraba interpretarii unei situatii prin prisma legislatiei si nu a legii in sine.

Social-democratii au reusit sa impuna nu mai putin de trei judecatori la Curtea Constitutionala in ultimii ani. De asemenea, PSD detine si presedintia CCR prin Valer Dorneanu, fost deputat social-democrat, numit de Camera Deputatilor in 2013. Un alt judecator numit de majoritatea PSD este Maya Teodoroiu, votata de Senat in 2015, dupa demisia de la CCR a lui Toni Grebla in urma acuzatiilor de coruptie. Cel de-al treilea judecator care a ajuns la Curte cu sustinerea PSD este Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR si PSD, numit si el de Camera Deputatilor in 2016.

Odata cu reinnoirea Curtii Constitutionale, in vara lui 2016, liberalii au pierdut unul dintre cei trei judecatori pe care ii numisera de-a lungul timpului. Astfel, cei doi judecatori constitutionali sustinutu de PNL si care au ramas in functie sunt Stefan Minea, profesor de drept constitutional la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca, numit de PDL in 2010, si Mona Pivniceru, fost ministru al Justitiei in perioada USL, numita in 2013.

UDMR si-a pastrat locul la Curtea Constitutionala lasat liber in 2016 de Valentin-Zoltán Puskás, caruia i-a expirat mandatul. In schimbul sprijinului acordat social-democratilor pentru numirea lui Marian Enache, maghiarii au primit voturile PSD pentru impunerea lui Attila Varga ca judecator constitutional.

Presedintele Klaus Iohannis a facut si el prima nominalizare de judecator al Curtii Constitutionale in vara lui 2016 in persoana Liviei Stanciu, fosta presedinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Doi dintre judecatorii CCR au ramas de pe vremea lui Traian Basescu: Petre Lazaroiu, numit in 2010, si Daniel Morar, fostul procuror-sef DNA, numit in 2013.

Curtea Constitutionala este compusa din noua judecatori, iar deciziile se iau cu majoritatea de minimum cinci voturi. De nenumarate ori, mai ales in situatii sensibile in care CCR a avut de arbitrat conflicte intre puterile statului sau a avut pe masa dosare sensibile, au existat acuzatii referitoare la faptul ca voturile judecatorilor ar fi reflectat optiunea taberei politice care i-a promovat, transmite News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.