Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a declarat miercuri ca daca intra in vigoare prevederile privind dezincriminarea unor infractiuni grave, cum este si abuzul in serviciu, prejudiciile constatate nu vor mai putea fi acoperite, precizand ca numai DNA a indisponibilizat in ultimii trei ani peste 1,5 miliarde de euro, iar efectele OUG privind modificarea codurilor penale vor fi si asupra acestor sume.

"Din punctul de vedere unitar, exprimat de institutiile din sistemul judiciar, nu cred ca a negat nimeni dreptul Parlamentului sau al Guvernului de a emite ordonante. Noi am emis puncte de vedere tehnice, pe ceea ce inseamna dezincriminarea unor infractiuni atat de grave, cum este cea a abuzului in serviciu. Toate prejuidiciile care au fost constatate nu vor mai putea fi acoperite. Sigur ca in lege este prevazut dreptul partii vatamate, care isi pastreaza dreptul”, a spus procurorul-sef al DNA.

Laura Codruta Kovesi a precizat ca statul a cheltuit bani cu investigarea acestor infractiuni, cu judecarea lor, iar acum se vrea ca totul „sa fie sters cu buretele”, pentru ca ulterior statul sa cheltuie alti bani doar pentru a-si recupera prejudiciile.

"Doar in dosarele Directiei Nationale Anticoruptie, in ultimii trei ani, suma valorilor indisponibilizate de DNA a fost de peste 1,5 miliarde de euro. Toate aceste dispozitii, daca vor intra in vigoare, vor avea efect si asupra recuperarii acestor sume”, a mai spus Kovesi.

CSM decide miercuri asupra modificarilor din Codul Penal

Ea a adaugat ca DNA a transmis Consiliului Superior al Magistraturii punctul de vedere legat de proiectul de ordonanta de urgenta privind modificarile Codului penal si Codului de procedura penala, iar miercuri este asteptata pozitia plenului CSM legat de prevederile din actele normative initiate de Ministerul Justitiei.

Consiliul Superior al Magistraturii analizeaza, miercuri dupa-amiaza, in sedinta plenului, proiectele de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificarile codurilor penale, trimise de Ministerul Justitiei pentru avizare.

Presedintele Klaus Iohannis a declansat, marti, procedura pentru organizarea referendumului privind justitia si a transmis Parlamentului o scrisoare pe aceasta tema. Presedintele contesta cele doua ordonante de urgenta privind gratierea si modificarea codurilor penale.

Seful statului a sustinut ca Parchetul General, DNA, Inalta Curte de Casatie si Justitie, DIICOT, asociatiile magistratilor si organizatii ale societatii civile s-au pronuntat ferm impotriva modificarii cadrului legislativ referitor la coruptie, abuz in serviciu si integritate, ”in regim de urgenta, fara analize obiective si in conditii de totala netransparenta”.

Ce prevede ordonanta de urgenta

Proiectul de ordonanta de urgenta promovat de Ministerul Justitiei prevede gratierea integrala a pedepselor de pana la cinci ani precum si jumatate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au in intretinere copii sub cinci ani, a celor cu varste de peste 60 de ani si a celor cu boli incurabile in faze terminale. Prevederile nu se aplica recidivistilor, nici celor care s-au sustras executarii pedepsei si nici celor care comit infractiuni dupa data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede ca OUG intra in vigoare in 18 februarie 2017.
Citeste si:
Guvernul a amânat plafonarea adaosului comercial. Ședința pentru...
Guvernul a amânat plafonarea...

Proiectul de OUG care modifica prevederi din Codul Penal si din Codul de Procedura Penala ia in calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei in cazul abuzului in serviciu, reducand de la 7 la 3 ani de detentie nivelul maxim al pedepsei si eliminand sanctiunea cu interdictia privind ocuparea unei functii publice.

In ceea ce priveste conflictul de interese, printre cei mentionati ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de functionarul public nu se vor mai regasi si cei cu care acesta a avut raporturi de munca in ultimii cinci ani. Denunturile vor fi valabile doar daca sunt facute in termen de sase luni de la data comiterii faptei reclamate.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.