In noua state din America femeile care vor sa faca avort sunt supuse, mai intai, unei sesiuni de consiliere privind presupusele efecte psihologice negative pe care aceasta procedura le presupune.
“Femeile care fac avort ar putea experimenta depresie, ganduri sinucigase,” mentioneaza o brosura din statul Texas, intitulata “Dreptul femeii de a cunoaste”. “Unele femei trec prin sentimente de anxietate, durere, stima de sine scazuta, regret, desfunctii sexuale, evitarea atasamentului emotional si cad in abuzul de substante,” este adaugat in brosura.
Aparatorii drepturilor femeilor au pus mult timp la indoiala dovezile stiintifice din spatele acestor afirmatii pe tema avortului, iar o noua perspectiva este inaintata de catre studiul publicat recent in jurnalul de specialitate “JAMA Psychiatry”, care arata ca femeile care au trecut printr-un avort nu se afla intr-o stare mai rea din punct de vedere psihlogic decat cele care au dat nastere in schimb.
“Nu am gasit nicio dovada care sa arate ca femeile care fac avort au un risc mai mare de a cadea in depresie, anxietate sau stima de sine scazuta, ca urmare a acestei interventii medicale, fie in perioada imediat urmatoare, sau pe o perioada de pana la cinci ani dupa avort,” a declarat Dr. Antonia Briggs, psihologa la Universitatea din California, San Francisco, conform medlive.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Iubitul meu a vrut o relație deschisă, dar acum e gelos pe viața mea sexuală
Sursa: kudika.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro