Peste jumatate dintre copiii din Romania (51%) se afla in risc de saracie sau excluziune sociala, fenomen care are consecinte grave pe termen lung, nu doar asupra copilului, ci asupra intregii societati.

Organizatia Salvati Copiii Romania a prezentat astazi la Guvern raportul european asupra riscului de saracie si excluziune sociala, in cadrul unui grup de lucru la care participa reprezentanti ai autoritatilor decidente, ai Bancii Mondiale si ai Comisiei Europene, precum si alti specialisti din mediul academic si neguvernamental.

Un copil vulnerabilizat din cauze care privesc statutul socio-economic are ingradit accesul la educatie de calitate, iar acest fapt se transforma in saracia educationala care tinde sa se perpetueze de la o generatie la alta. In total, peste 26 de milioane de copii din Europa (numar care ar putea constitui populatia celui de-al saptelea stat al Uniunii Europene) sunt expusi riscului de saracie sau excluziune sociala, potrivit raportului Salvati Copiii, intitulat „Eradicarea saraciei educationale si materiale in randul copiilor din Europa”.

Efectul complex si extrem de grav este acela ca saracia educationala tinde sa se transmita de la o generatie la alta.

„Ne aflam in fata unui cerc vicios, pentru ca lipsurile materiale provoaca saracia educationala, iar aceasta din urma intretine si perpetueaza lipsurile materiale. Decalajul se transmite de la parinti la copii si din aceasta perspectiva vorbim despre un fenomen social costisitor care afecteaza intreaga societate.” - a explicat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.

De aceea, Salvati Copiii solicita tuturor statelor membre ale UE, Islandei, Norvegiei si Elvetiei, printre alte masuri, sa isi indeplineasca angajamentele asumate prin Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila. Pe plan intern, acest lucru presupune elaborarea unor planuri nationale pentru a combate saracia copiilor, excluziunea sociala si lipsa de oportunitati educationale, cu stabilirea de tinte clare. Statele trebuie sa se asigure ca sistemele nationale de invatamant au ca prioritate oferirea de sanse egale si ca grupurile defavorizate nu sunt lasate in urma.

Citeste si:
Salvați Copiii, donație în maternitățile și secțiile de pediatrie...
Salvați Copiii a donat...

Totodata, o recomandare esentiala este ca statele sa aloce resursele financiare necesare pentru politicile adoptate si sa asigure invatamant de inalta calitate si gratuit pentru toti copiii, precum si servicii de ingrijire si educatie pentru copilaria timpurie.

Desi tendintele difera de la o tara la alta, nicio tara europeana nu este scutita de saracia copiilor. Ponderea copiilor in risc de saracie sau excluziune sociala atinge 35% sau chiar mai mult in Bulgaria, Ungaria, Grecia, Spania si Letonia si creste pana la 51% in Romania.

„Prin saracie inteleg ca nu avem bani suficienti si conditiile necesare pentru a avea macar o viata decenta.” (copil, Romania)

Cauzele sunt, de fapt, un intreg lant cauzal, care trebuie asumat de autoritati si intrerupt. Astfel, unul dintre factorii care determina daca un copil traieste sau nu in saracie este statutul ocupational al parintilor. Un loc de munca sigur, cu un venit adecvat, si nu doar simpla participare pe piata muncii, este esential pentru ca parintii sa le poata oferi copiilor lor un nivel de trai corespunzator.

Citeste si:
Noua generație Jeep Grand Cherokee: versiune plug-in hybrid cu 380...
Noua generație Jeep Grand...

Copiii care traiesc in familii cu o intensitate foarte scazuta a muncii au un risc de saracie (adica traiesc in familii cu un venit disponibil mai mic de 60% din media nationala a veniturilor) si excluziune sociala cu 54% mai ridicat decat cei din familiile cu o intensitate ridicata a muncii. Diferenta este de 60% sau mai mare in 12 tari europene, depasind 80% in tari ca Slovenia si Slovacia.

Statutul ocupational al parintilor depinde, la randul lui, de nivelul de educatie al acestora. In toate tarile europene (cu exceptia Islandei), diferenta in ceea ce priveste ponderea copiilor in risc de saracie sau excluziune sociala intre cei cu parinti cu nivel scazut de educatie si cei cu parinti cu nivel mediu de educatie este de 30 de puncte procentuale, depasind 40% in 25 de tari europene. In Slovacia, Ungaria, Romania si Cehia, decalajul este de aproximativ 80%.

„Nu este vorba, in niciun caz, despre faptul ca parintilor cu un nivel scazut de educatie le pasa mai putin de copiii lor. Cauzele sunt cat se poate de obiective si de aceea este nevoie de efortul conjugat al autoritatilor: educatia precara duce la locuri de munca slab remunerate pentru parinti, ceea ce face ca acei copiii sa creasca in medii defavorizate, fapt care va perpetua marginalizarea.”
- a precizat Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.

Citeste si:
De ce este necesar să știi engleza dacă vrei să studiezi în...
De ce este necesar să știi...

Potrivit unui comunicat remis 9am, criza economica si financiara din ultimii ani a agravat decalajele. Inegalitatea este principala cauza a saraciei si excluziunii sociale a copiilor. In prezent, 10% dintre gospodariile din Europa castiga 31% din veniturile totale si detin peste 50% din bogatia totala, iar falia dintre bogati si saraci se adanceste in multe tari. Astfel, o parte tot mai mare a bogatiei este concentrata intr-o mica parte a societatii, iar tot mai putine familii care muncesc isi permit sa investeasca in oportunitati pentru copiii lor.

Tot acest lant cauzal are repercusiuni asupra capacitatii copiilor din medii cu risc de saracie de a se adapta lumii in care traiesc, in asa fel incat sa micsoreze decalajul. Copiii de 15 ani ai caror parinti provin din mediile cele mai defavorizate din punct de vedere socio-economic au o probabilitate cu 33% mai mare de a nu-si insusi competente minime de matematica, se arata in raport.

Citeste si:
STUDIU. Somnul de mai puțin de 5 ore duce la apariția mai multor boli
STUDIU. Somnul de mai puțin...

In 11 tari din Europa, acoperirea serviciilor de ingrijire a copiilor de 0 – 3 ani este sub 20%, iar in Slovacia, Polonia, Cehia si Romania, este de sub 10%. In Romania, Polonia si Croatia, peste 50% dintre copii nu frecventeaza invatamantul prescolar.

Totodata, sansele copiilor romi din Europa de a termina scoala gimnaziala sunt de cel mult 29%. Un studiu al Agentiei Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA) a aratat ca in Romania, doar 22% dintre copiii romi din acest interval de varsta merg la gradinita. In ceea ce priveste frecventarea invatamantului obligatoriu, exista diferente mari de la un stat membru UE la altul: in Grecia, 43% dintre copiii romi de varsta scolara nu merg la scoala, iar in Romania procentul este de 22%. In Bulgaria, Franta, Italia si Portugalia, procentul copiilor romi de varsta scolara care nu merg la scoala este de 11%–14%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.