Peste o mie de persoane cu hepatita C au inceput tratamentul fara interferon, care va dura 12 sau 24 de saptamani, pacientii fiind monitorizati continuu, la sfarsit si dupa alte 12 saptamani de la finalizarea ultimei cure, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, presedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

In perioada 25 noiembrie 2015 - 13 ianuarie 2016, casele de asigurari de sanatate au transmis la CNAS 2.244 de dosare, dintre care Comisia de Experti pentru Afectiuni Hepatice a analizat 1.360, avizand inceperea tratamentului pentru 1.027 de pacienti.

"Motivele pentru care nu au fost avizate dosare sunt urmatoarele: lipsa documentelor solicitate in fisa de initiere, solicitare de investigatii suplimentare care sa clarifice starea de sanatate a pacientului, existenta la dosar a unor investigatii neconcludente. De asemenea, pentru pacientii cu comorbiditati, comisia a solicitat avize de la medicii curanti de specialitate, in vederea evitarii interactiunilor medicamentoase tratamentului acestora cu Exviera si Viekirax. O alta categorie este aceea a pacientilor neeligibili", a spus presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

Conform protocolului terapeutic, durata tratamentului este de 12 sau 24 de saptamani. In timpul tratamentului, pacientul este monitorizat de medicul curant, iar la sfarsitul celor 12 saptamani, respectiv 24 saptamani de tratament, se face o determinare cantitativa ARN/ VHC (pentru stabilirea viremiei bazale si monitorizarea incarcaturii virale in timpul tratamentului, avand rol in evaluarea eficientei terapiei), urmata de o alta astfel de determinare, dupa inca alte 12 saptamani de la terminarea tratamentului. Pe baza acestor date, va fi evaluat rezultatul medical al tratamentului antiviral si se va constata daca s-a obtinut sau nu raspuns la terapie.

Ciurchea a facut mentiunea ca, la fiecare sedinta a comisiei, exista in medie aproximativ 20 de dosare pentru analiza si dezbatere.

"Este posibil ca, dupa dezbatere, sa nu se poata lua nicio decizie, urmand ca dosarele sa fie reanalizate in sedinta urmatoare. Asta pentru ca documentele de la dosar sunt contradictorii si trebuie identificate cele mai eficiente investigatii suplimentare care sa ajute la clarificare situatiei pacientului. As vrea sa nu se uite ca sunt analizate documente si nu pacienti, comisia neavand posibilitatea consultarii pacientului"
, a mai spus Ciurchea.

Citeste si:
Recursul lui Traian Băsescu, la dosarul „Petrov”, amânat până în...
Recursul lui Traian Băsescu,...

Potrivit presedintelui CNAS, dosarele depuse pentru aprobarea tratamentului fara interferon al hepatitelor cronice virale C si cirozei hepatice cu VHC sunt analizate urmarind respectarea protocolului terapeutic, incadrarea corecta a pacientilor si avand in vedere informarea Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale referitoare la anuntul publicat pe site-ul Food and Drug Administration (FDA) privind riscul de afectare hepatica severa in cazul tratamentului hepatitei C cu Viekira Pak si Technivie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.