Social 22 Mai 2015 16:47
Presedintele Klaus Iohannis isi lanseaza, sambata, la Bookfest, la Editura Curtea Veche, cel de-al doilea volum, "Primul Pas", pe care il dedica ”celor peste sase milioane de romani care au crezut intr-un mod nou de a face politica” si l-au votat.

Cartea, care va fi lansata sambata, la ora 15.00, la Salonul International de Carte Bookfest, are 255 de pagini si este o continuare a volumului ”Pas cu pas”, fiind prezentate principalele momente ale campaniei prezidentiale de anul trecut si primele zile ale mandatului sau de presedinte.

"Primul pas este cel mai greu de facut, iar acesta este un adevar care, indiferent cat ar fi de tocit, ramane valabil pentru orice inceput (...) Victoria mea la alegerile din noiembrie 2014 a fost un astfel de prim pas (...) Acest prim pas nu a fost insa numai al meu: el poarta semnul pe care, prin vot, romanii l-au dat pentru a arata limpede ca isi doresc o alta directie, un alt model de viata si un alt fel de politica", scrie presedintele Klaus Iohannis, in "Cuvant inainte".

"Alaturi de aceia care au afirmat atunci ca isi doresc un orizont cu o alta deschidere, pe 16 noiembrie am asumat categoric o altfel de cale: am ales sa ne deplasam dintr-o zona inerta, lipsita de anvergura, catre un punct din care speranta are un temei, iar increderea in reusita capata un sens real. «Primul Pas» este povestea acestei alegeri", mai scrie seful statului, explicand ca a dorit sa publice aceasta carte pentru a recupera "povestea unei confruntari” a carei miza a depasit cu mult traseul sau profesional, pentru ca vizeaza ”insasi soarta democratiei in Romania".

Presedintele explica cum a ajuns sa scrie despre "legi schimbate peste noapte, despre minciuna institutionalizata, despre miile de romani din strainatate privati de dreptul de a-si exercita liber votul sau despre atacuri la persoana in fata carora institutiile responsabile sa le amendeze au inchis ochi", subliniind, totodata, ca in acest volum "s-au strecurat, prin forta lucrurilor, si episoade dure, si comentarii contondente sau observatii despre tactici la limita legalitatii exersate de adversarii sai".

Iohannis sustine ca i-a inclus in volum si pe "oamenii adesea invizibili" care au facut zid in jurul sau, sotia sa, Carmen, fiind prima dintre acestia. "Primul Pas a fost modul firesc pe care l-am ales pentru a vorbi despre evenimentele hotaratoare petrecute in toamna anului trecut (...) Am inclus in acest volum cele mai proaspete impresii, cele mai intense emotii care mi-au transformat viata odata cu confirmarea victoriei in alegerile prezidentiale, primele angajamente si decizii, primele sperante", marturiseste presedintele.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Despre campania electorala din 2014, Klaus Iohannis spune ca a avut "o dinamica foarte atipica" si "a fost minata de cateva abuzuri si scandaluri care au eclipsat temele demne de a fi discutate intr-un astfel de interval". Presedintele subliniaza faptul ca volumul "Primul Pas este dedicat celor peste 6 milioane de romani care au crezut in acest mod nou de a face politica si i-au dat voturile lor.

Volumul este structurat pe trei capitole: ”O campanie intr-o mare de scandaluri”, Vechiul mod de a face politica” si ”Ne-am luat tara inapoi”.
Capitolul I, intitulat "O campanie intr-o mare de scandaluri", este dedicata campaniei prezidentiale de anul trecut, care, in pofida "unor tracasari", a fost pentru Iohannis un castig.

"Efectiv, am invatat lucruri noi, am cunoscut oameni interesanti, asa ca, tragand linie, consider ca a fost o perioada pozitiva. Am invatat cate ceva despre cum se face politica pe Dambovita, despre cum se face politica in varii partide, lucruri foarte utile. Si contactul intens cu media a constituit o experienta care m-a imbogatit. A fost nevoie sa ma adaptez, pentru ca in acest interval deosebit de solicitant a trebuit sa raspund rapid la provocari diverse", scrie Iohannis.

Citeste si:
Bergenbier lansează Caraiman, cel mai nou brand din segmentul de...
Bergenbier lansează Caraiman,...

Klaus Iohannis face referire si la implicarea in campanie a presedintelui de atunci, Traian Basescu, caracterizand drept "oraculare" iesirile la rampa ale acestuia.

"El nu trebuia sa faca nimic in campanie, fiindca el nu a candidat, ci doar a vrut sa sprijine o candidata. Trebuia sa aiba decenta sa se abtina de la a face fatis campanie electorala. Intreaga abordare mi s-a parut nepotrivita", afirma presedintele, apreciind ca Basescu nu trebuia sa implice SRI si SIE in campanie.

Faptul ca Traian Basescu spunea despre el ca este "un individ profund corupt", iar PSD, in acelasi timp, derula "fel de fel de scenarii absurde" despre casele sale, traficul cu copii sau mafia retrocedarilor, l-au facut pe Iohannis sa ajunga la concluzia unui blat Ponta-Basescu.

"Focurile incrucisate care ma vizau si dintr-o parte, si din cealalta sunt indicii puternice pentru un blat Ponta-Basescu, dar nu am nici pana in ziua de astazi o dovada indubitabila in acest sens
", scrie presedintele.

Citeste si:
Andreea Tonciu, reacție neașteptată când a fost întrebată dacă a...
Andreea Tonciu, reacție...

Despre Victor Ponta, Iohannis apreciaza ca i-a lipsit si ii lipseste "personalitatea politica". "Daca transmiti un mesaj foarte puternic si plin de continut, nu e nevoie sa te repeti de multe ori. Nu poti sa inlocuiesti personalitatea cu abilitatile de comunicare. Adversarul meu a aruncat in lupta pentru Cotroceni tot ceea ce invatase intr-un partid cladit pe o cultura politica rapace si neprincipiala: eschiva, atac la persoana, aroganta, dispret si tupeu", afirma Klaus Iohannis.

In Capitolul II, "Vechiul mod de a face politica", presedintele evoca traseismul legalizat din administratia locala, fantoma USL, votul in diaspora sau mobilizarea unor prelati ai Bisericii Ortodoxe Romane in campanie. El aminteste si despre dosarul Microsoft, in care DNA a cerut inceperea urmaririi penale pentru noua fosti ministri, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Volumul total al lucrărilor de construcții a crescut cu 6,1% în...
Volumul total al lucrărilor...

"Este un scandal imens, iar faptul ca atatia oficiali sunt inca cercetati este o nota foarte mica pentru Romania si arata ca cel putin atunci, la data la care s-au petrecut aceste fraude, Romania a functionat foarte prost la varf", scrie Iohannis, adaugand ca astfel de scandaluri au distras atentia de la campanie propriu-zisa.

Capitolul III, numit "Ne-am luat tara inapoi!", este dedicat victoriei din 16 noiembrie si primelor sale zile la Cotroceni. Klaus Iohannis marturiseste ca in ziua alegerilor si-a propus sa pastreze "un aer relaxat", dar a simtit presiunea momentului.

"Nu-mi mai amintesc, de pilda, cu cine am vorbit pentru prima data dupa ce am stiut clar ca am castigat. Nici cu parintii mei nu am apucat sa vorbesc in noaptea aceea, am facut-o abia a doua zi. Ei au aflat ca am castigat alegerile de la televizor si de pe internet. Pe sotia mea am sunat-o in seara respectiva si am stat de vorba cu ea inainte sa merg in Piata Universitatii", rememoreaza Iohannis seara victoriei.

In prima dimineata ca presedinte ales, Iohannis a mers la PNL pentru a multumi oamenilor pentru implicare, apoi a sustinut o conferinta de presa in care a solicitat Parlamentului ca Legea amnistiei si gratierii sa fie supusa la vot si picata. Klaus Iohannis sustine ca singurul lucru care s-a schimbat semnificativ pentru el dupa ce a devenit presedinte este "atentia mediatica" pentru viata sa "de simplu muritor".

"Nu am simtit, dupa alegeri, greutatea personajului care se spune ca am devenit peste noapte, pentru ca sunt tot eu. Daca as fi construit un personaj virtual, altul decat mine, ar fi fost, probabil, o problema (...) Eu nu cred in politicieni artificiali si consider ca astfel de politicieni nu pot sa aiba succes. Dimpotriva, succesul meu se bazeaza pe faptul ca spun mai putine lucruri, dar cred in ele. Si lupt politic pentru ele, iar oamenii simt asta", crede Iohannis.

El apreciaza ca nu cantitatea de voturi din diaspora a facut diferenta, "ci efectul pe care indignarea romanilor din strainatate l-a avut in interiorul tarii". Despre rolul de Prima Doamna, Klaus Iohannis spune ca, nefiind institutionalizat, sotia sa are "toata libertatea sa se implice, fara a-l transforma nicidecum intr-o institutie".

Iohannnis considera ca a ajuns presedinte intr-un moment "cum nu se poate mai poate mai provocator si mai interesant pentru un om politic: acela in care societatea isi redescopera adevaratele repere si o incredere proaspata in propriul potential".

Prima carte a lui Klaus Iohannis - "Pas cu pas" - a fost lansata in 19 noiembrie 2014, la trei zile dupa castigarea alegerilor prezidentiale. Volumul a fost vandut in peste 130.000 de exemplare, marcand mai multe recorduri editoriale.

Astfel, dupa ce a fost cea mai cautata carte din istoria Targului Gaudeamus (19 - 23 noiembrie 2014), cu aproape 8.000 de exemplare vandute in trei zile, "Pas cu pas", de Klaus Iohannis, a devenit unul dintre volumele cu cea mai rapida ascensiune in topul vanzarilor din Romania, atingand cifre rar intalnite pentru piata de profil romaneasca, atat pentru editia tiparita, cat si pentru cea in format electronic, spuneau reprezentantii editurii Curtea Veche Publishing.

De asemenea, Curtea Veche Publishing a primit solicitari pentru traducerea volumului in limbile bulgara, germana, maghiara si olandeza.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.