Social 20 Martie 2015 10:29
Impactul aplicarii legii insolventei persoanelor fizice asupra portofoliilor de credite ale bancilor ajunge la 3,5 miliarde lei.

"Pe o abordare europeana, pe calculul pe care l-am facut asupra insolventelor persoanelor fizice la nivel european, a reiesit o suma de aproximativ 3,5 miliarde de lei. Adica europenii au in aceasta legislatie si filtre prin care limiteaza eventualele excese in folosirea acestei legi. Pun si responsabilitati pentru cei care beneficiaza de actul de insolventa, ai obligatii si limitari in viitor. In unele tari 5 ani, in altele 10 ani nu mai poti sa iei un credit daca ai trecut printr-un proces de insolventa", a afirmat Danescu la conferinta Mediafax Talks about Competition.

El a aratat ca, in calculul unui studiu de impact reies anumite migrari si din partea clientilor care nu au intirzieri la plata, dar care pot inregistra astfel de intarzieri, in eventualitatea unei insolvente, atragand atentia ca exista o perceptie gresita asupra insolventei, de relaxare financiara a persoanei aflate in procedura, cand de fapt restrictiile sunt mult mai aspre, scrie MEDIAFAX.

"Insolventa persoanelor fizice este perceputa intr-o buna masura si ca o relaxare si o usurare si o posibila reducere a debitelor catre banci, ceea ce este cu totul altfel. Aceasta masura a insolventei, ca in orice tara, este un instrument acut pentru persoanele fizice. Tot bugetul tau este controlat si hotarat de catre altcineva. Simplul fapt ca vrei sa mergi la teatru va fi decis de catre administratorul judiciar, pentru ca nu va fi considerata o cheltuiala de baza pentru familie", explica Danescu.

El considera ca perceptia potrivit careia insolventa va fi o usurare a sarcinii financiare a individului, va genera migrari din portofoliul celor care isi achita datoriile catre cei care nu mai platesc, asteptand "iminenta insolventa" a persoanelor fizice.

"Repet, pe o perceptie incorecta creata in timp. Asta inseamna ca duce la un impact asupra bancilor in portofoliile de credite. Costurile sunt foarte mari pentru banci si din punct de vedere logistic, informatic, bancile au nevoie de timp sa adapteze toate instrumentele, procedurile complexe, programele informatice", a mai spus Danescu.

Citeste si:
VIDEO Protest la Temocentrala Mintia, închisă după 52 de ani din...
VIDEO Protest la Temocentrala...

In consecinta, ARB solicita o perioada de sase luni de la aprobarea legii pana la aplicarea acesteia, timp in care bancile sa-si poata pune la punct tot sistemul necesar.

Legea falimentului personal ar putea fi votata in urmatoarele doua saptamani sau cel tarziu pana la Paste, de catre plenul Camerei Deputatilor, acesta fiind for decizional, potrivit initiatorului proiectului, deputatul PSD Ana Birchall.

Si Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) apreciaza ca perioada de 60 de zile pana la intrarea in vigoare a legii este prea scurta, solicitand un termen de 180 de zile cel putin (6 luni) pentru a se adapta infrastructura si pentru formarea profesionala a practicienilor in insolventa persoanelor fizice.

Birchall a precizat ca nu se poate astepta un termen atat de lung, intrucat persoanele cu probleme grave la plata ratelor, generate in special de cresterea cursului de schimb pe anumite monede, precum francul elvetian sau dolarul, vor ajunge in incapacitate de plata si risca executarea silita de catre banci.

Citeste si:
Polițiștii amendează persoanele care nu poartă corect masca de...
Amenzi în piețe și centre...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.