Tribunalul Constanta a stabilit ca in 31 martie sa se judece contestatia inaintata de procurorii anticoruptie impotriva deciziei Judecatoriei Medgidia, care a admis, vineri, solicitarea de eliberarea conditionata depusa de Gigi Becali.
Dosarul de eliberare conditionata a lui Gigi Becali a ajuns la Judecatoria Medgidia, dupa ce a fost prezentat unei comisii pentru liberarea conditionata din penitenciar, iar dupa analizarea dosarului, membrii acesteia au decis ca omul de afaceri intruneste conditiile pentru a fi pus in libertate, scrie MEDIAFAX.
Gigi Becali are de executat o pedeapsa de trei ani si sase luni, dupa ce a fost condamnat, in 20 mai 2013, la trei ani de inchisoare in dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apararii si a primit ulterior un spor de sase luni, dupa alte doua condamnari, in dosarul "Valiza" si in cel al sechestrarii celor care i-au furat masina.
Becali a fost incarcerat la Penitenciarul Jilava pana in 29 octombrie 2013, cand a fost transferat la Penitenciarul Poarta Alba, dupa ce Administratia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finantatorul FC Steaua executa pedeapsa in regim deschis.
El a depus, in timpul detentiei, cereri de permisie sau de invoire pentru a participa la unele evenimente in familie, precum si o solicitare de intrerupere a executarii pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i insa respinse. Instanta a respins si cererea de intrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv ca ar avea nevoie de o interventie chirurgicala la coloana.
De asemenea, Gigi Becali a cerut, in 4 iulie 2014, sa ii fie redusa cu sase luni pedeapsa pe care o are de executat, in conditiile in care condamnarea data in dosarul "Valiza" nu mai este incriminata de noul Cod penal, dar si aceasta solicitare a fost respinsa de catre instanta.
Elena Udrea ar putea ieși din închisoare în luna septembrie
In inchisoare, Gigi Becali a terminat de scris doua carti, "Muntele Athos, patria Ortodoxiei" si "Becali si Steaua", iar in februarie 2015 a anuntat ca se apuca de o a treia carte, "Becali, Parlamentul Europei si Parlamentul Romaniei". Pentru fiecare dintre cartile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro