Victor Atanasie Stanculescu a fost adus, luni dimineata, la Judecatoria Sectorului 4 pentru judecarea cererii sale de eliberare conditionata din penitenciar, dupa ce a executat o treime din cei 15 ani de inchisoare la care a fost condamnat in dosarul Revolutiei de la Timisoara, informeaza MEDIAFAX.
Avocat din oficiu care l-a aparat a aratat in fata instantei ca sunt intrunite conditiile pentru eliberarea lui Stanculescu, inclusiv Comisia de la nivelul penitenciarului fiind de acord cu acest lucru.
Acesta a mai spus ca Victor Atanasie Stanculescu ar trebui sa beneficieze de prevederile legale mai favorabile, respectiv vechiul Cod penal, si sa fie eliberat conditionat dupa ce a executat o treime din pedeapsa, aratand totodata ca acesta a avut un comportament "ireprosabil" in penitenciar.
Procurorul de sedinta a cerut instantei respingerea cererii lui Stanculescu, pe motiv ca fapta pentru care a fost condamnat este deosebit de grava, astfel ca acesta trebuie sa continue executarea pedepsei in regim de detentie.
Instanta Judecatoriei Sectorului 4 a ramas in pronuntare si urmeaza sa stabileasca daca Stanculescu va fi sau nu eliberat conditionat.
Victor Atanasie Stanculescu a solicitat, in 24 februarie, Judecatoriei Sectorului 4, sa fie eliberat conditionat. Fostul general, in varsta de 85 de ani, incarcerat din octombrie 2008, a aratat, in cererea de eliberare conditionata, ca a executat mai bine de cinci ani de inchisoare din pedeapsa de 15 ani la care a fost condamnat definitiv de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ).
Potrivit noului Cod penal, liberarea conditionata in cazul condamnatului care a implinit varsta de 60 de ani se poate dispune dupa executarea a cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani.
Liberarea conditionata se dispune, la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispozitiilor legii privind executarea pedepselor, de catre judecatoria in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, conform noului Cod de procedura penala.
Fostul primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, închis pentru...
Daca instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru acordarea liberarii conditionate, prin hotararea de respingere fixeaza termenul dupa expirarea caruia propunerea sau cererea va putea fi reinnoita. Termenul nu poate fi mai mare de un an si curge de la ramanerea definitiva a hotararii. Hotararea judecatoriei poate fi atacata cu contestatie la tribunalul in a carei circumscriptie se afla locul de detinere, in termen de trei zile de la comunicare, se mai arata in noul Cod de procedura penala.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro