Raportul MCV remarca atacurile la adresa independentei justitiei, dar si "tentativele de legiferare discriminatorie", arata Consiliul Superior al Magistraturii, intr-o analiza a raportului de tara, facuta publica joi.

In raportul MCV prezentat miercuri este subliniat rolul Consiliului Superior al Magistraturii in apararea independentei justitiei, dar si a impartialitatii si reputatiei magistratilor, a precizat CSM.

"Se recomanda crearea unui fond special pentru sprijinirea financiara a magistratilor in demersurile judiciare pentru apararea reputatiei si independentei", se mentioneaza in documentul citat, transmite MEDIAFAX.

Potrivit CSM, Comisia a notat in raport "tentativele de legiferare discriminatorie", prin exluderea parlamentarilor din randul subiectilor activi ai unor infractiuni de coruptie.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis elaborarea unui plan de masuri privind recomandarile facute in raportul MCV.

"Plenul CSM a hotarat, in sedinta din 23 ianuarie a.c. ca, pe baza Raportului tehnic detaliat care insoteste Raportul Comisiei Europene, Directia Afaceri Europene, Relatii Internationale si Programe, cu sprijinul celorlalte compartimente din cadrul Consiliului, potrivit atributiilor specifice, sa elaboreze un plan de masuri la nivelul CSM (inclusiv Inspectia Judiciara, Institutul National al Magistraturii, Scoala Nationala de Grefieri)", mentioneaza CSM.

Raportul MCV din acest an are un numar redus de recomandari a caror implementare revine CSM, marea majoritate fiind adresate Legislativului si Executivului.

"Ca si in ultimele rapoarte, Comisia Europeana constata mentinerea track recordului pozitiv la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Directiei Nationale Anticoruptie, Ministerului Public in general, si al Agentiei Nationale de Integritate si saluta rezultatele Consiliului Superior al Magistraturii in indeplinirea rolului sau constitutional de garant al independentei justitiei, dar si in eficientizarea sistemului judiciar, formarea magistratilor si a grefierilor, precum si practica disuasiva a Sectiilor CSM in materie disciplinara", a aratat CSM, intr-un comunicat de presa transmis dupa prezentarea raportului MCV.

Reprezentantii CSM au precizat ca raportul are in vedere o perioada de referinta mai mare de un an, Comisia analizand evolutiile nu doar de la ultimul raport care a fost publicat la 30 ianuarie 2013, ci si de la documentul dat publicitatii la 18 iulie 2012.

Citeste si:
Președinta CE cere ca Putin să fie adus în fața justiție
Președinta Comisiei Europene...

Potrivit reprezentantilor CSM, recomandarile adresate puterilor legislativa si executiva urmaresc consolidarea in continuare a rolului Consiliului.

"Spre deosebire de alte rapoarte anterioare, nu exista recomandari adresate exclusiv CSM, recomandarile privind reforma judiciara implicand colaborarea inter-institutionala a tuturor actorilor cu atributii in gestionarea sistemului judiciar", a precizat sursa citata.

Totodata, reprezentantii Consiliului au aratat ca masurile propuse de Comisie sunt in consonanta cu obiectivele institutiei si cu nevoile sistemului judiciar romanesc," in vederea asigurarii sustenabilitatii si a ireversabilitatii reformei judiciare in Romania, intarirea statutului judecatorului si procurorilor, si a consolidarii statului de drept si a suprematiei legii".

Citeste si:
Handbal: CSM Slatina a bifat a doua victorie la Cupa Slatina
Handbal: CSM Slatina a bifat...

Purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray, a declarat, miercuri, in prezentarea raportului MCV, ca exista inca ingrijorari legate de independenta justitiei in Romania, el subliniind ca modificarile la Codul penal au generat "ingrijorari majore" in legatura cu capacitatea de combatere a coruptiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.