Tily Niculae, despre problemele întâmpinate în carieră
La începutul anilor 2000, unul dintre cele mai iubite și urmărite seriale de la noi din țară era „La Bloc”, unde Tily Niculae a primit rolul Roxanei, un personaj controversat pe care l-a interpretat timp de zece ani. Fiind doar o adolescentă la vremea respectivă, i-a fost foarte greu să înțeleagă toate lucrurile care i se întâmplau, motiv pentru care a avut de suferit.
Actrița era în clasa a X-a, iar liceul și facultatea le-a terminat în timpul filmărilor pentru îndrăgitul serial, iar într-un interviu acordat de curând, a povestit că a fost afectată cel mai tare de faptul că oamenii din jurul său o identificau drept personajul pe care l-a interpretat. Un mare ajutor pentru ea, în această situație, a fost mediul online unde i-a lăsat pe fanii ei să o cunoască așa cum era ea cu adevărat, ca om.
„Aveam 16 ani, eram clasa a X-a, pentru că îmi aduc aminte că am terminat liceul și am terminat și facultatea (n.r. în timpul filmărilor pentru serialul „La bloc”.(...) Mai mult de 10 ani (n.r. cât timp au durat filmările).(...) Eu am suferit foarte mult că eu eram identificată ca un personaj. Pe mine online-ul și digitalizarea m-au ajutat foarte mult să fiu persoana și ca publicul să mă cunoască, că am mult mai multe valențe decât rolul acela, dar cred că asta ține strict de vârsta mea. Pentru că eu atunci eram mică”, a declarat Tily Niculae, la XNS.
Acum, ea se bucură de o viață liniștită, are o familie frumoasă și este dedicată creșterii celor doi copii ai săi. L-a cunoscut pe Dragoș Popescu în urmă cu 18 ani, iar de atunci sunt nedespărțiți. Despre ei a zis că sunt total diferiți unul de celălalt, dar cumva reușesc să se completeze în tot haosul din viața lor.
Care au fost cele mai grele momente din cariera Andrei: „Mă...
„Am împlinit 13 ani de căsnicie și 18 ani de când suntem împreună, deci nu-mi vine să cred. La noi e haos, dar e haosul nostru și cât va fi să fie, vreau să fie frumos și când nu va mai fi, nu vreau să trăiesc și să zic că puteam să fac și să am grijă mai mult la aspectul respectiv. Noi suntem complet diferiți, el este un om exact, eu sunt haos, dar cred că ne completăm.”, spunea ea acum ceva vreme, pentru Antena Stars.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro