Oana Roman, sătulă de vedetele care vor scandal cu ea
Oana Roman a dat mereu dovadă de sinceritate, de fiecare dată când a vorbit despre vreun subiect anume sau despre o persoană, dar acest lucru nu a fost văzut cu ochi buni de toată lumea. De cele mai multe ori, cei care o critică sunt internauții care fie aleg să îi dea mesaj în privat, fie se folosesc de secțiunea de comentarii, pentru a-și exprima nemulțumirile.
Nu de puține ori, fiica lui Petre Roman le-a dat replica gurilor rele, dar ceea ce deranjat-o recent nu are legătură cu urmăritorii ei, ci mai degrabă cu vedetele care îi rostesc numele în diverse emisiuni, doar pentru a intra într-un scandal cu ea.
Astăzi, de la primele ore ale dimineții, nu a mai rezistat și a postat un mesaj dur în mediul online, în care a vorbit pe marginea acestui subiect. Multe persoane publice vorbesc despre ea în diverse emisiuni sau podcast-uri, iar asta nu este pentru ea decât o confirmare a faptului că este relevantă. Ea preferă să nu discute despre cei care fac asta în cazul ei, pentru că nu sunt importanți deloc pentru ea.
”M-am gândit eu așa că mie îmi convine pe undeva că lumea simte nevoia să vorbească despre mine la TV, în podcast-uri, în diverse emisiuni. Brusc se trezesc să vorbească despre mine, insistent. Oare sunt relevantă, deranjez, fac audiență? Cert e că-mi convine pentru că înseamnă că exist. Acum treaba e că eu nu vorbesc despre ei pentru că nu sunt relevanți. Adică, practic, nu există. Nici pentru mine, nici pentru societate! Ăsta e punctul meu de vedere.
De ce aș vorbi eu și aș numi anumite persoane, dacă aceste personaje nu contează și nu-mi pasă de ele? Dar voi ăștia care comentați non stop despre mine și nu știți ce să mai faceți să vă legați de numele meu sau al altora ca să vă mai preia și pe voi presa? Păi dacă sunt așa nașpa la ce ajută să vă legați de mine? Eu știu de ce faceți asta.”, este o parte din mesajul transmis de Oana Roman, pe Instagram.
Citeste si:Ana Baniciu, primele declarații despre operația de rinoplastie:...
![]()
Ea crede că se întâmplă lucrurile în felul acesta, deoarece sunt de părere că ea va reacționa, iar în felul acesta vor fi și ei băgați în seamă, ceea ce nu este deloc adevărat. Oana Roman preferă să își vadă de treaba ei și să lase gurile rele să vorbească.
”Vă asigurați că, pronunțând numele meu, presa va prelua imediat pentru că e rost de scandal, știind că eu mă dezlănțui la nervi, mă provocați ca să vă pronunț numele și să intru cu voi în polemică. Onoarea de a vă pronunța numele nu o veți primi. Puteți să vă dați cu capul de toți pereții și să comentați cât vreți, eu numele vostru nu-l pronunț pentru că nu meritați. Deci, veți vorbi singuri, cu pereții. V-am pupat!”, a mai zis ea.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a IV-a
Sursa: start-up.ro
-
Rugăciune puternică pentru ajutor imediat
Sursa: garbo.ro
-
BCE vrea să folosească inteligenţa artificială pentru a înţelege mai bine...
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 2-8 octombrie
Sursa: kudika.ro
-
Casele bune schimbă vieți - cum transformă Soarele comunitățile vulnerabile
Sursa: green.start-up.ro
-
Ziua Internațională a Cafelei pe 1 octombrie: cine a băut prima dată o ceașcă...
Sursa: retail.ro
-
România va refuza să joace orice meci de fotbal împotriva Rusiei
Sursa: wall-street.ro