Dana Roba i-a adus o serie de acuzații dure pastorului din Timișoara, în care avea o mare încredere și pe care îl considera psihologul ei. De ce consideră că ar trebui să demisioneze!

Dana Roba, acuzații dure la adresa pastorului din Timișoara

Dana Roba trece prin cele mai grele momente din viața sa, după ce bărbatul cu care era căsătorită și care este, de asemenea, tatăl copiilor săi a vrut să o omoare. Acesta a lovit-o de mai multe ori cu ciocanul în cap, i-a distrus mâinile și nu mai poate munci, pentru că nu le poate folosi deloc, până nu va face prima intervenție chirurgicală. Toate operațiile pe care ar trebui să le facă necesită sume enorme de bani, iar cei care o urmăresc au rugat-o deja, în urmă cu câteva zile, să îi lase un număr de cont, unde au donat fiecare cât a putut.

S-a bucurat să vadă că oamenii doresc să îi întindă o mână de ajutor și le este recunoscătoare pentru asta, mai ales că acum are nevoie mai tare ca oricând de susținere. A luptat pentru viața sa de dragul copiilor, iar recent i-a adus niște acuzații dure pastorului din Timișoara care era ca un psiholog pentru ea și care știa toată drama pe care o trăia.

"L-am crezut pe pastor psihologul meu numărul 1, și m-am dus la el ca și când m-aș fi dus la omul creat de Dumnezeu pentru noi, pentru oamenii care suntem în biserică. El nu m-a crezut pe mine deloc. I-am spus absolut toate faptele pe care le-a făcut Daniel în fața mea, toate înjurăturile pe care mi le adresa de față cu copiii. Nelegiurile lui. Se părea că atunci, pe moment, mi-a dat puțin crezare. După ce s-a dus Daniel și a început să joace teatru, că iubește fetițele, că mănâncă din mâna lui. Da, mănâncă din mâna lui, dar pe banii mei.", a declarat Dana Roba, potrivit telenovela.ro.

Se pare că acesta nu a crezut-o deloc, deși i-a povestit exact cum s-au întâmplat lucrurile și prin câte trecea din cauza fostului ei partener de viață care o trata foarte urât de față cu fiicele lor. La început i-a dat impresia că o crede, dar lucrurile au luat-o o cu totul și cu totul altă întorsătură în clipa în care Daniel a decis la rândul lui să poarte o discuție cu pastorul, în care a folosit ideea că își iubește copiii și că mănâncă din mâna lui. A durut-o foarte tare lucrul acesta, având în vedere că ea era cea care aducea banii în casă și consideră că nu este omul lui Dumnezeu și că ar fi indicat să demisioneze.

Citeste si:
Ce despăgubiri îi cere Dana Roba lui Daniel Balaciu: „Spitalul...
Ce despăgubiri îi cere Dana...

"Pastorul sper și îmi doresc din toată inima să își dea demisia. El nu are ce căuta, în primul rând, el a făcut de rușine cultul penticostal. Tu nu faci nici măcat o rugăciune pentru Dana? Tu știi că Dana e de la tine din biserică? Tu nu spui că îți pare rău că nu ai crezut-o pe fata asta? Tu nu îți recunoști greșeala? Eu nu țin ură, dar el voia să mă pedepsească pe mine, să nu mă mai împărtășească, spunând că de ce divorțez. (...) El nu are ce să caute în Cultul Penticostal.", a mai zis ea.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Iulie 2023 - 01 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.