Showbiz 28 Mai 2023 12:55 de Diana Oprișan
Smiley și Gina Pistol au decis unde pleacă în luna de miere, au vorbit cu mare drag despre una dintre cele mai importante zile din viața lor, au dezvăluit ce anume a conținut meniul de nuntă, dar și ce s-a întâmplat cu fiica lor în ziua nunții.

Smiley și Gina Pistol, interviu despre nuntă

Ziua de 27 mai a fost extrem de importantă pentru Gina Pistol și Smiley, fiind cea în care au devenit oficial soț și soție. Aceștia au făcut multe pregătiri, pentru ca ziua în care își unesc destinele să fie una perfectă, iar toate eforturile depuse înainte de eveniment au meritat. Cununia civilă, cea religioasă și petrecerea de după unde au așteptat să se prezinte în jur de 300 de persoane au ieșit fix așa cum și-au dorit.

Cu câteva ore înainte de a începe cu adevărat distracția, ambii au oferit un interviu în care au vorbit despre mai multe aspecte legate de nuntă. Cei doi au decis să plece în luna de miere, în doar o săptămână și nu și-au ținut fanii în suspans și au zis că au ales drept destinație sudul Franței. Curiozități au mai fost și în ceea ce privește meniul de nuntă, iar Smiley nu s-a putut abține să nu dezvăluie ce anume a conținut acesta.

”Se mănâncă sarmale, se mănâncă și pește și aperitiv și mâncare, grătare. Proțap n-am făcut că am zis că nu vrem să fie fum ca să miroasă a grătar în toată seara”, a declarat Smiley, pentru cancan.ro.


„Plecăm în luna de miere peste o săptămână, în sudul Franței. Ne dorim să avem o lună – deși nu e chiar o lună – de miere frumoasă, să ne întoarcem și să avem o vară frumoasă, apoi o viață senzațională, să ne facem amintiri frumoase împreună, să îmbătrânim frumos împreună, să ne înțelegem bine, să ne susținem unul pe celălalt. Să ajutăm fata să facă tot ceea ce își dorește și dacă mai apare un copil îl primim cu brațele deschise și cu toată dragostea”, a mai povestit artistul.

Citeste si:
Smiley și Gina Pistol, pregătiri pentru sărbătorile de iarnă:...
Smiley și Gina Pistol,...

În ceea ce o privește pe fiica lor, Josephine, micuța le-a fost alături părinților ei pe aproape tot parcursul evenimentului, iar mama ei cu zâmbetul pe buze, a declarat că le-a făcut chiar și un dans invitaților, știind de la tatăl ei că urmează să meargă la un bal. La cei doi anișori ai săi, nu a înțeles prea bine ce se întâmplă, iar când a simțit nevoia să meargă la culcare, a fost dusă de la petrecere acasă, pentru că părinții ei nu au dorit să îi strice rutina de somn. Mai mult de atât, Smiley a reușit să pună pe toată lumea pe gânduri, în clipa în care a zis faptul că dacă ar mai apărea în viața lor un copil, l-ar primi cu brațele deschise și l-ar iubi la fel de tare.

„Josephine a fost și încă este la nuntă, doar că la un moment dat, va pleca acasă pentru că părinții știu că cei mici au rutina lor și nu e bine să îi scoți din rutina lor, dar am înțeles că a avut un moment artistic în fața invitaților” , a mai zis prezentatoarea.

Citeste si:
Cum organizezi o nuntă la conac: 5 sfaturi utile
Cum organizezi o nuntă la...


„Tati i-a spus că mergem la bal”, a zis și Smiley.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Mai 2023 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.