Fostul partener de viață al lui Theo Rose cu care era intr-o relație de cinci ani, iubește din nou și a vorbit despre noua lui iubită. A descris relația lor ca fiind una frumoasă menționând, în același timp, faptul că dorește ca aceasta să rămână discretă. Iată ce a mai zis!

Alex Leonte iubește din nou

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Alex Leonte au format un cuplu, timp de mai bine de cinci ani și nici faptul că acum fiecare dintre ei are o nouă relație. Artista chiar mai are puțin și devine mamă pentru prima dată, iar nepotul lui Nea Mărin și-a găsit curajul de a vorbi despre frumoasa lui parteneră de viață care se numește Manuela Lupașcu și cu care deși s-a afișat, a preferat să fie ceva discret de care să se bucure în intimitatea lor.

Rugat să vorbească despre ceea ce se petrece între el și iubita lui, Alex Leonte nu a dat prea mult din casă, ci a spus că vrea să fie cât mai discret posibil, deși ambii și-au asumat relația, încă de acum șapte luni de când formează un cuplu. Din punctul său de vedere, cel mai important este faptul că se înțeleg bine și că nu lasă gurile rele să intervină între ei, oricât de mult și-ar dori.

„Sunt, într-adevăr, într-o relație foarte frumoasă, dar o ținem cât mai discret posibil și așa vrem să rămână. Ne asumăm amândoi, ne-am asumat relația, e perfect, totul merge bine și asta contează. Suntem împreună de șapte luni”, a declarat Alex Leonte, pentru Xtra Night Show.

De asemenea, Alex Leonte a precizat că el și iubita sa, Manuela Lupașcu, se simt bine și rezonează, iar el nu își dorește decât ca ei să fie bine. În plus, se pare că toată lumea o cunoaște deja, pentru că el a avut grijă să le-o prezinte tuturor. Chiar și unchiul lui, Nea Mărin, crede în relația lor și este încântat de noua lui cucerire, iar acesta are mare încredere în el și în spusele sale.

„Foarte bine ne simțim împreună, rezonăm și asta e cel mai important. Vreau să fim bine atât eu, cât și ea. O știe tot neamul, ca să știți, adică să nu aveți... să nu vă faceți probleme. Am prezentat-o tuturor, e acolo, o cunoaște toată lumea. Mie Nea Mărin mi-a zis că e foarte bine, acum sper să nu se înșele. El chiar crede în relația noastră și chiar îi place foarte mult. Am rezonat foarte bine și eu cu familia ei, și ea cu familia mea”, a mai zis el.

Citeste si:
Victor Slav și iubita sa, Selina, concurenți la Asia Express...
Victor Slav și iubita sa,...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Aprilie 2023 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.