Alex Abagiu, detalii din spatele camerelor de filmat
Alex Abagiu este noul jurat al emisiunii "Bravo, ai stil!" și chiar dacă aceasta a început de doar câteva zile, el pare că face parte din peisaj deja de multă vreme, după cum au spus și ceillalți jurați. Nu doar Maurice Munteanu și Raluca Bădulescu sunt fericiți că au un asemenea coleg, ci și el se bucură că stă pe unul dintre cele mai importante scaune din România, lucru care i se pare interesant într-un anume fel, dar și unul care vine la pachet cu o mare responsabilitate.
Deși pe micile ecrane a părut sigur pe sine, fără emoții, în realitate în clipa în care a fost nevoit să jurizeze prima concurentă, în care a auzit producătorul în cască, iar toate luminile au fost pe el, a înghețat pur și simplu, dar crede că este normal să se întâmple așa, având în vedere că era ceva cu totul și cu totul nou pentru el. Este un show pe care l-a urmărit și din care face parte acum, iar asta nu are cum să nu pună o mare presiune asupra lui.
Despre colegul lui, Maurice Munteanu, Alex Abagiu, a zis că este unul dintre oamenii cu care a colaborat pentru prima dată și chiar a zis că, în spatele camerelor de filmat, și-au amintit de vremurile acelea și au făcut glume pe seama subiectului. Pe Raluca Bădulescu a cunoscut-o prin intermediul unor prieteni, dar nu știe foarte multe lucruri, ci doar că emisiunea de la Kanal D2 nu ar mai fi la fel fără ea.
"Unul dintre cele mai flatante scaune din România, pe care poți să stai. E super interesant, e un scaun care vine cu responsabilitate foarte mare pe umeri. Primul moment în care a trebuit să vorbesc, în care aveam producătorul în cască, în care lumina era pe mine, în care aveam o concurentă în față, a fost momentul în care am înghețat. Și cred că e normal, până la urmă. Vorbim despre un show care are tradiție, la care eu însumi m-am uitat, nu mai vorbesc despre fetele astea care au crescut cu el.
Citeste si:Fraudă BAC 2023. Ministrul Ligia Deca, despre scandalul scurgerii...
Cu Maurice mă cunosc de foarte mult timp, eu am fost unul dintre oamenii cu care Maurice a lucrat pentru prima dată. Chiar am râs pe tema asta în culise și ne-am adus aminte de primul nostru shooting împreună. Pe Raluca nu o cunosc atât de bine, o cunosc prin prisma prietenilor mei, dar Raluca este acest element fără de care "Bravo, ai stil" nu ar putea să existe. Este spumoasă, plină de viață, liantul pentru noi toți de acolo”, a declarat Alex Abagiu, conform wowbiz.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Noi centre comerciale în țară. Românii de la K2 Retail Properties deschid...
Sursa: retail.ro
-
Rugăciune de vindecare miraculoasă - Puterea credinței în momentele de suferință
Sursa: garbo.ro
-
Americanii care alimentează companiile din România cu energie nucleară proprie
Sursa: green.start-up.ro
-
Noni - fructul minune din Pacific. Uite cum te poate ajuta
Sursa: kudika.ro
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Grindeanu spune că șoferii vor putea merge de la Pitești la București, pe...
Sursa: wall-street.ro
-
Nintendo a dezvăluit oficial Nintendo Switch 2
Sursa: start-up.ro