Daniel Pavel a răbufnit la Survivor România
Emisiunea Survivor România este una dintre cele mai urmărite de la noi din țară. Cei din fața micilor ecrane îi urmăresc seară de seară, îi susțin și speră ca favoriții lor să ajungă tot mai departe sau chiar să câștige marele premiu al concursului. Concurenților le este din ce în ce mai greu în jungla din Republica Dominicană, foamea fiind cea care îi afectează cel mai tare.
Tot pentru hrană s-au luptat și în cea mai recentă ediție a emisiunii de la Pro TV, în care Războinicii și Faimoșii s-au luptat la propriu. Aceștia s-au lovit, și și-au vorbit extrem urât, ceea ce l-a enervat la culme pe Daniel Pavel care, înainte de a le spune care este pedeapsa pe care o vor primi, le-a atras atenția asupra faptului că în cadrul concursului din care fac parte nu este tolerată violența sub nicio formă, nici măcar pe cea verbală care pentru unii pare inofensivă.
Acesta le-a zis concurenților care nu s-au respectat între ei, care și-au vorbit urât și care s-au lovit ca și cum nu ar fi fost într-un concurs televizat, faptul că recompensa le va fi anulată. Astfel, niciunul dintre ei nu a mers la masaj. Forțarea limitelor a avut o consecință în acest moment al competiției, fiind prima oară în istoria Survivor România când se întâmplă lucrul acesta.
„La Survivor România, noi nu tolerăm sub nicio formă violența sau manifestările violente, fie că ele sunt fizice sau verbale. Voi anula această recompensă și nu mai merge nimeni la niciun masaj. Asta se întâmplă pentru că forțați limitele! Trebuia să transportați acea pernă cu opoziția adversarului pe acest covoraș.
Nu ați mai respectat regulile. Anulez această recompensă. E prima oară când facem asta. Ăsta e Survivor, evoluăm, ne adaptăm, creștem”, a zis Daniel Pavel, la Survivor.
Citeste si:Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, a primit o pedeapsă...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro