Oana Lis, despre începuturile relației sale cu Viorel Lis
Oana și Viorel Lis sunt împreună de mai bine de 25 de ani, iar în tot acest timp au trecut prin tot felul de situații împreună. Avea doar 18 ani când s-a îndrăgostit de cel care i-a devenit mai apoi prieten și soț, iar diferența de vârstă dintre ei a fost mereu subiect de discuție pentru cei din jurul ei, iar blondina a fost acuzată mulți ani de zile, că ar fi stat cu fostul edil al Capitalei pentru banii lui, dar ea a reușit să demonstreze că nu au avut deloc dreptate.
Vedeta nu și-a abandonat partenerul de viață, când a început să aibă probleme grave de sănătate și când nu avea bani suficienți pentru achiziționarea tratamentelor de care avea nevoie, pentru a rămâne în viață, ba chiar a făcut ea însăși sacrificii cu scopul obținerii banilor respectivi. Oana Lis crede că relația lor a rezistat atât de mult în timp, pentru că au știut să se aleagă unul pe celălalt.
„Contează foarte mult să-ți alegi bine partenerul că atunci când ne-am întâlnit noi, eu aveam 18 ani jumătate, el era un bărbat de 50 de ani, care ieșea în tot feluri de cercuri și amândoi puteam să avem alți parteneri. Am ales cumva, eu pe el și el pe mine”, a povestit Oana Lis, potrivit cancan.ro.
La vremea respectivă, Viorel Lis umbla în tot felul de cercuri și ambii ar fi putut să fie cu oricine altcineva, dar au simțit că sunt suflete pereche și au făcut ceea le-a dictat inima. La începuturile relației, iubirea nu era atât de mare, dar faptul că au avut valori comune și că și-au dorit o familie i-a ajutat enorm în relația care durează de peste 25 de ani.
„Să ai valori comune! El când m-a cunoscut se întâlnea cu vreo trei femei și mi-a zis că și-a dat seama că trebuie să aibă o relație serioasă și m-a ales conștient pe mine. La început nu era o iubire cine știe, dar te gândești la celălalt să aibă valori comune, să vrea familie, să aibă caracter, să-și dorească o relație, adică lucrurile care contează pentru fiecare”, a mai zis ea.
Citeste si:Gesturile mici care contează: cum menții vie o relație pe termen lung
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro