Andreea Antonescu a vorbit despre relația cu tatăl ei
Cea mai recentă ediție a emisiunii America Express i-a trecut pe concurenți prin toate stările. Aceștia și-au amintit de persoanele dragi pe care le-au pierdut, iar în momentul în care au primit imagini cu aceștia, au început să își amintească de vremurile când încă mai erau în viață și și-au pus sufletul pe tavă în fața telespectatorilor. Fiecare poveste a fost impresionantă în felul ei, dar cea a Andreei Antonescu i-a emoționat și pe cei din fața micilor ecrane sau, cel puțin, așa au dat de înțeles în secțiunea de comentarii.
Când Andreea Antonescu și colega sa de echipă, Andreea Bălan, erau doar niște adolescente, formau o trupă și cântau prin toată țara, tatăl ei le era manager. Acesta se ocupa așa cum se cuvine de buna funcționare a lucrurilor, doar că din păcate, toate momentele prin care au trecut împreună sunt doar niște amintiri triste. Acesta și-a pierdut viața, când el și fiica lui nu erau tocmai în niște relații bune, iar cântăreața trăiește cu un regret în suflet.
„Am văzut poza tatălui meu. Nu mă așteptam o secundă la așa ceva. A fost o încărcătură foarte puternică”, a declarat Andreea Antonescu, la America Express.
Andreea Bălan și-a amintit și ea de tatăl colegei sale de echipă, care le-a fost manager și alături de care are la rândul ei amintiri frumoase, iar în momentul în care i-a venit rândul să vadă și ea o imagine cu o persoană dragă care nu mai este printre noi și a văzut pe bunica sa, a început să plângă la rândul său. A iubit-o enorm, iar faptul că nu mai este printre noi o doare, fiind un lucru normal având în vedere că erau apropiate.
Tata surprinde: România, noul hub de inginerie pentru vehicule...
„El a fost managerul trupei și am călătorit împreună, am trăit împreună. Am stat împreună cu el”, a zis la rândul ei Andreea Bălan.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Ce se întâmplă în creierul tău când faci s*x – dezvăluirile care au încins...
Sursa: kudika.ro