Ce a declarat medicul care l-a operat pe Măruță
În urmă cu câteva zile, în timpul emisiunii pe care Cătălin Măruță o prezintă la Pro TV, a făcut un anunț cum că va lipsi pentru o perioadă de pe micile ecrane. Prezentatorul nu și-a ținut telespectatorii în suspans, ci le-a spus din start acestora care este problema cu care se confruntă. El a fost nevoit să facă o operație de ligamente încrucișate, deși se temea foarte tare de ceea ce avea să urmeze.
Din fericire, operația a decurs perfect, iar soțul Andrei nu a fost anesteziat total, ceea ce înseamnă că a știut exact ce i se întâmpla și chiar a vorbit cu medicul în acel timp. În plus, partenera sa de viață i-a fost alături la orice pas, s-a temut pentru el și a sperat că totul se va termina cu bine. Imediat după ce a ieșit de pe masa de operație, Măruță le-a transmis fanilor un mesaj, pentru a le da de înțeles că este totul bine și că va reveni cât mai repede cu putință la treabă.
La câteva zile distanță, medicul care l-a operat a vorbit și el despre intervenție, dar și despre riscurile la care s-ar fi supus, dacă nu apela la ajutorul lui. Ion Bogdan Codorean a menționat că amânarea acesteia ar fi dus la instabilitate și la o ruptură de menisc și de cartilaj. Dacă toate merg cum trebuie, de regulă, pacienții care trec prin asta se vor întoarce la sport, la mișcare și la o viață normală în cinci sau șase luni.
„Rupturile de ligamente încrucișate apar de obicei printr-un mecanism de torsiune la nivelul genunchiului sau prin hiperextensie și se pot produce în timpul practicării unui sport, al unor sărituri peste obstacole sau banal, în timpul activităților zilnice, precum coborârea scărilor cu neatenție.
Citeste si:Cum reușește Ilinca Vandici să aibă un ten fără riduri....
![]()
Ele apar cu preponderență la persoanele active, tinere, iar cei mai mulți dintre pacienții care ajung la operație au între 18 și 55 de ani. Operația de ruptură de ligament, care durează de obicei în jur de o oră, o oră și jumătate, se face artroscopic, cu ajutorul camerei de luat vederi introduse în genunchi, iar ligamentul încrucișat anterior rupt se înlocuiește cu un grefon care, de obicei, se preia de la pacient sau este unul artificial. De cele mai multe ori, în urma acestei intervenții chirurgicale, pacienții se reîntorc în siguranță la sport, la mișcare și la o viață normală într-un interval de 5-6 luni, însă asta depinde de felul în care își fac recuperarea.”, a declarat Ion Bogdan Codorean, conform wowbiz.ro.
Citeste si:Doliu in familia Măruță: Andra si Cătălin în lacrimi
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro