Irisha a avut un deces în familie, iar acest lucru a făcut-o să sufere enorm și să le transmită fanilor ei de pe rețelele sociale un mesaj extrem de important și de emoționant, prin intermediul căruia a dat de înțeles faptul că nici măcar în viața vedetelor nu este totul mereu roz.

Irisha, distrusă din cauza unui deces în familie

Pe Irisha cei mai mulți dintre urmăritorii ei sau cei care au văzut-o pe micile ecrane, la Survivor România, o știu ca fiind genul acela de femeie care își păstrează mereu zâmbetul pe buze. Indiferent de momentele grele prin care trecea, problemele cu care se confrunta sau situații de orice natură, artista a încercat să pară că este mereu totul bine în viața sa, atunci când era în fața camerelor de filmat, doar că în realitate nu era deloc bine.

Foarte activă, în mediul online, bruneta a tras un semnal de alarmă în rândul oamenilor care o urmăresc și care au impresia că știu totul despre ea, doar pentru că postează aproape tot ceea ce face zilnic. Fosta concurentă de la Survivor România a vrut să fie clar pentru toată lumea că a fi persoană publică și a apărea la TV nu îți garantează fericirea și chiar a început să plângă în filmarea postată, ceea ce fanilor ei le-a rupt inimile. Irisha a început prin a atrage atenția asupra faptului că toți oamenii au perioadă în viața lor în care trec prin momente grele, indiferent de statutul lor social.

”Oamenii cred că noi ăștia de am apărut la tv și suntem persoane publice au senzația că noi nu trecem prin momente grele, nu trecem prin suferințe sau nu avem probleme și am postat acel video că am vrut să relatez că avem aceleași suferințe, că activitatea noastră diferă și nu suntem deloc altfel decât ne crede lumea. Suntem la fel de umani ca și ei, suntem oameni”, a spus Irisha, conform spynews.ro.

Un deces pe care l-a avut în familie și care a afectat-o extrem de tare a fost cel care a declanșat toate aceste stări. Faptul că a început să plângă pe rețelele sociale le-a dat de înțeles oamenilor că, într-adevăr, nu îi este deloc ușor nici ei, oricât de bine i-ar merge lucrurile pe plan profesional.

”Sunt mai multe situații de viață care te duc la un astfel de gest, mai multe s-au întâmplat, am avut și un deces în familie, sunt momente mai grele. Când se adună așa toate e o stare și ca să te descarci trebuie neapărat să plângi. Evident că după te eliberezi și parcă o iei de la capăt”, a mai afirmat fosta concurentă de la Survivor.

Citeste si:
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în...
Psihologii dezvăluie cele 15...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Ianuarie 2023 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.