Andreea Bănică s-a confruntat cu boala secolului, iar recent a povestit cum anume a reușit să treacă peste cele mai grele momente din viața sa. Vedetei nu i-a fost deloc ușor să câștige lupta împotriva depresiei și le-a spus secretul vindecării sale oamenilor, în cazul în care există oameni care trec prin aceeași situație ca și ea.

Andreea Bănică, despre lupta împotriva depresiei

Andreea Bănică este genul acela de femeia care are mereu zâmbetul pe buze, care pare că nu are deloc probleme în viață, dar nu mai ea știe prin câte a trecut până a ajunge în punctul în care este acum. Blondina a avut o perioadă ceva mai grea, în urmă cu mai mult timp, în care s-a confruntat chiar și cu depresia, ceea ce i-a luat puțin prin surprindere pe urmăritorii ei cărora le-a fost greu să își imagineze una ca asta.

Ca orice om, cântăreața are și ea probleme, iar faptul că nu le expune pe rețelele sociale, nu înseamnă că ele nu există și că nu îi dau serioase bătăi de cap. Partenera de viață a lui Lucian Mitrea a recunoscut că a primit multe de la viață, dar a și pierdut extrem de multe, cel mai important fiind că a reușit să învețe extrem de multe de pe urma experiențelor mai puțin plăcute.

Andreea Bănică le-a povestit fanilor ei din mediul online că tot la ea a apelat pentru a depăși momentele grele din viața sa, chiar și atunci când simțea că depresia a pus stăpânire pe ea. Autosugestia a fost asul ei din mânecă. Și-a spus că trebuie să meargă mai departe și asta a făcut.

''Cu toții avem. Nu există oameni fără probleme. Viața mi-a dat, dar mi-a și luat. M-am luptat cu mine ca să pot merge mai departe. Tot la mine am apelat ca să depășesc momentele urate... Autosugestia este cea mai bună. Mi-a spus mereu că trebuie să merg mai departe!

Tot timpul mă gândeam la tata care și-a dorit mereu să devin mare om. După ce am născut, ori de câte ori aveam probleme îmi spuneam că trebuie să merg mai departe pentru familia, copiii mei! Viața este un ''trebuie'' pentru mine!'', a transmis Andreea Bănică, în mediul online.

Citeste si:
S-au împlinit 20 de ani de la moartea mamei Andreei Bănică....
S-au împlinit 20 de ani de la...

Mai apoi, artista le-a vorbit oamenilor și despre unul dintre cele mai mari regrete pe care le are. Ea regretă enorm faptul că părinții ei nu au apucat să o vadă mireasă, nu i-au cunoscut copii și nici nu i-au fost alături în cele mai grele momente din viața sa.

„Cel mai mare regret al meu este că nu au putut să mă vadă mireasă, nu mi-au cunoscut copiii și că nu i-am avut lângă mine în momentele importante din viața mea”, a mai zis blondina.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Ianuarie 2023 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.