Irina Deaconescu, zi de naștere fără soțul ei
Irina Deaconescu și Cristi Manea sunt împreună de o lungă perioadă de timp, au împreună două fete, iar anul trecut au decis să își unească destinele în secret. Familia și cunoscuții au aflat despre tot ceea ce s-a întâmplat, în timpul petrecerii de la botezul celei mai mici dintre fiicele lor, moment în care au rămas cu gura căscată. Nici măcar mama ei nu a avut idee ce s-a întâmplat și a izbucnit în lacrimi.
Din cauza faptului că el este fotbalist, el ratează multe dintre momentele importante din familia sa. Acesta, de exemplu, nu i-a putut fi alături partenerei sale de viață de ziua ei de naștere, pe 7 ianuarie, dar i-a transmis un mesaj foarte emoționant vedetei, pe care ea nu s-a putut abține să nu-l arate și celor care o urmăresc pe rețelele sociale. De asemenea, i-a trimis și un buchet de flori pe care l-a pus la Story, pentru a-l vedea întreaga lume.
„Te iubesc și îmi e dor de tine răuuuuu!”, i-a transmis Cristi Manea soției sale.
Influencerița a împlinit frumoasa vârstă de 25 de ani și deși i-a petrecut departe de tatăl fiicelor sale, a avut alături copiii alături de care s-a pozat. Imaginile respective au fost postate și ele pe Instagram, iar admiratorii și prietenii ei nu s-au putut abține să nu îi transmită toate gândurile lor bune, în timp ce Antonia i-a zis acesteia că se bucură pentru familia sa frumoasă și că, în același timp, se vede pe ea când era de vârsta ei și cu doi copii.
”Amazing! Felicitari pentru familia ta frumoasa! Ma uit la tine si ma vad pe mine cand eram si eu asa mica cu 2 copii! 🥺😩🤍”, i-a transmis Antonia, pe Instagram.
Citeste si:Ce diferență de vârstă este între Pepe și soția sa. Ce spune...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro