Irina Rimes, declarații despre copil
Când a venit vorba despre relațiile sale, Irina Rimes a fost mereu o persoană foarte discretă. Cântăreața a preferat să le facă fanilor cunoscute poveștile sale de iubire prin intermediul pieselor pe care le-a lansat de-a lungul timpului, ci nu atrăgând atenția asupra sa în alte moduri. Una dintre marile sale iubiri a fost Andi Bănică, bărbatul cu care s-a căsătorit și de care a divorțat la scurt timp după aceea. S-a iubit și cu Killa Fonic, cel despre care a scris un album și după care a suferit o vremea îndelungată.
Mai apoi, a decis să formeze un cuplu cu unul dintre colegii ei de trupă, cel căruia i-a scris piesa „Nu știi tu să fii bărbat”, iar acum este împreună cu David Goldcher, alături de care are planuri serioase de viitor și care o face fericită din toate punctele de vedere. Fanii ei au fost uimiți, când au văzut că, în sfârșit, artista lor preferată se afișează cu un bărbat. Recent, cei doi îndrăgostiți au plecat într-o vacanță misterioasă despre care nu le-au dat prea multe detalii fanilor ei, dar de care părea foarte încântată.
Antrenoarea de la Vocea României nu are doar planuri de scurtă durată cu iubitul ei, ci a luat deja în calcul varianta de a aduce pe lume un copil, fiind de părere că acesta nu trebuie să îi încurce deloc în călătoria lor, ci să le fie alături. Irina Rimes a spus că, dacă va veni în viața lor un copil, acesta va merge cu ei la concerte, în călătorii și va asculta muzică zilnic, da va sta și la studio precum părinții săi.
„Mă gândesc că un copil trebuie să facă parte din călătoria ta. Să nu te oprească, ci să te acompanieze. Ăsta va fi cazul nostru, dacă va veni un copil, el va veni cu noi la concerte, va merge cu noi în călătorii, va asculta muzică zilnic și va sta în studio”, a declarat Irina Rimes, pentru PRO TV.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
Qoobiss, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară
Sursa: wall-street.ro
-
VIDEO|Ferrero Rocher a pregătit deja colecțiile de ciocolată pentru Ziua...
Sursa: retail.ro