Ziua de 13 decembrie ar fi trebuit să fie una de sărbătoare pentru Denisa Răducu și pentru întreaga ei familie, dar în schimb este una în care cei dragi o plâng, merg la mormântul ei și își amintesc cum era cântăreața de manele, care a plecat mult prea repede dintre noi din cauza problemelor de sănătate.

Denisa Răducu ar fi împlinit 33 de ani

Denisa Răducu a venit pe lume la data de 13 decembrie 1989. A fost una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de manele și a avut colaborări cu nume mari din muzică. Mii de oameni mergeau la concertele sale, iar piesele sale erau ascultate de milioane de români. Unii dintre ei nu au încetat să îi asculte piesele nici după trecerea sa în neființă. Din păcate, artista a plecat mult prea devreme dintre noi, din pricina problemelor de sănătate pe care le avea. Trupul ei a cedat pe 23 iulie 2017, când cariera ei era într-o continuă ascensiune.

Astăzi, familia, prietenii și fanii își amintesc cu drag cine a fost cea pe care toți o știau drept Denisa Manelista, iar unii dintre ei merg la mormântul ei cu flori și îi aprind lumânări. Sora sa ar fi dorit să poată face și ea același lucru, doar că fiind în afara țării îi este extrem de greu, dar a oferit un interviu în care a vorbit despre regretata cântăreață de manele pe care ar vrea să o sune chiar și acum, după atâția ani de la moartea ei.

”Acum plâng și iar plâng, atât mi-a mai rămas de făcut. În alți ani, înainte de Denisa să se ducă, ne distram de minune. Eram prima care o suna, dacă nu era acasă, și stăteam cu orele la telefon. Și acum îmi vine să o sun, dar…”, a declarat sora Denisei Răducu, pentru fanatik.ro.

Adelina, sora Denisei, a mărturisit că nu există zi în care să nu se gândească la sora ei plecată în lumea celor drepți. Îi simte lipsa la orice pas, nu mai are lacrimi să plângî și i-ar fi plăcut să îi poată povesti despre toate lucrurile pe care le-a trăit de când ea nu mai este, despre familia sa și despre copil. Totodată, nu are cum să nu se gândească și la cum ar fi fost viața Denisei, dacă ar fi adus și pe ea lume un copil la un moment dat.

Citeste si:
Cele 5 lecții sacre ale universului pentru toate sufletele în...
Cele 5 lecții sacre ale...

”Lacrimi nu mai am, iar sufletul mi-e bucăți. Am plâns fără încetare, acum plâng fără să mai vărs lacrimi. Vorbeam zilele trecute, cu soțul, cu fiicele noastre despre Denisa. Ei știu că, în perioada asta, sunt mai dificilă. Acum, și vara, în ziua în care a murit.

Dar nu există zi în care să nu mă gândesc la ea. Mă tot întreb ce ar fi zis când fac eu ceva, ce ar fi zis când i-aș povesti despre copii… Cum ar fi fost ea acum, dacă ar fi avut o fetiță, să îi pună numele Adelina, așa cum am botezat-o eu pe cea mare, pe Denisa…”, a mai zis Adelina, pentru sursa citată anterior.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Decembrie 2022 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.