Vlăduța Lupău a susținut un concert în străinătate și a fost impresionată de mulțimea de oameni care s-a strâns să o vadă și să cânte alături de ea, în apropierea sărbătorilor de iarnă. Mai apoi, vedeta a transmis un mesaj emoționant pentru toți cei plecați peste hotare, pentru a-și câștiga existența.

Ce a transmis Vlăduța Lupău, după ce a avut concert în afara țării

Vlăduța Lupău se află pe lista celor mai iubite cântărețe de muzică de petrecere. Vedeta nu susține multe concerte doar la noi în țară, ci de la un timp au început să meargă lucrurile bine și în afara țării. De curând, frumoasa artistă a mers departe de casă, unde a avut cântare și s-a întors de acolo cu multe amintiri frumoase, dar și cu un gol în suflet legat de oamenii care și-au lăsat familiile și viețile în România și au decis să plece departe de casă, pentru a face bani și pentru a nu mai duce lipsă de nimic.

Partenera de viață a lui Adi Rus are tot ceea ce și-ar putea dori vreodată o femeie de vârsta ei și anume o familie, un copil, bani, o casă și o carieră de succes, dar asta nu înseamnă că nu se gândește și la cei din jurul ei. Este foarte conștientă de faptul că mulți dintre cei care îi ascultă muzica nu au posibilități financiare și de aceea aleg să plece peste hotare, în speranța unui trai mai bun, iar acelora le-a transmis un mesaj emoționant, la scurt timp după susținerea concertului din Germania.

La eveniment au fost prezenți mulți români cărora le este dor de acasă și de muzica lor, iar Vlăduța Lupău a ținut să le mulțumească acestora pentru simplul fapt că au fost prezenți la concert și că au petrecut împreună. Deși s-a simțit extrem de bine în compania lor, artista și-a dat seama că sunt prea mulți români plecați din țară și s-a înclinat în fața lor, pentru că au tăria de a rezista acolo.

”Vreau neapărat să le mulțumesc tuturor românilor cu care ne-am petrecut în acest weekend, în Germania. Mi-am dat seama că sunteți foarte, foarte mulți plecați de acasă și că aveți un dor în suflet. Prea mulți plecați din țară. Eu mă înclin în fața voastră că reușiți să stați plecați de acasă, că v-ați lăsat familiile în țară.

Citeste si:
Mesajul divinității pentru tine în acest an, în funcție de luna în...
Mesajul divinității pentru...

Ați fost minunați, jos pălăria. Vă așteptăm, totuși, în România”, a transmis artista, în mediul online.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Decembrie 2022 - 04 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.