Ce i-a transmis Iris, fiica lui Nosfe, mamei sale
Ultimele săptămâni din viața Mădălinei Crețan au fost unele extrem de grele și de dureroase, după ce soțul ei s-a stins din viață. Nosfe a decedat, în noaptea de 16 octombrie, după ce a susținut un concert în București din timpul căruia a decis să se retragă, din cauza faptului că nu simțea prea bine. Nu a cerut ajutorul medicilor, ci a mers direct acasă, unde la două ore distanță s-a întâmplat nenorocirea și nu s-a mai putut face nimic pentru el, ci doar s-a constatat decesul.
Prietenii și fanii au sperat că nu este adevărat informația, în primă fază, dar când și-au dat seama că nu este deloc o glumă proastă sau vreo schemă de marketing, au fost pentru mult timp în stare de șoc. Zeci de oameni l-au condus pe ultimul drum, iar printre aceștia nu s-a aflat și fiica lui. Cu toate acestea, micuța este conștientă de ceea ce s-a întâmplat, iar recent i-a făcut mamei sale niște dezvăluiri care i-au emoționat până la lacrimi pe urmăritorii Mădălinei Crețan.
Iris, fiica lui Nosfe, i-a spus mamei sale că ea în această viață își dorește sănătate, să învețe carte și să aibă o familie. Mai apoi, a zis că degeaba are sănătate, dacă nu are familie, ceea ce le-a rupt inimile tuturor. Acum, o mai are doar pe mama ei care are grijă să o crească așa cum trebuie și să îi ofere cea mai bună educație. Mădălina Crețan încearcă să fie puternică pentru ea, în orice moment. Zilele acestea, ea a tot postat mesaje pe social media despre regretatul ei soț, iar mii de oameni o susțin și speră să nu cedeze.
“Eu îmi doresc în viața asta să am sănatate, familie și să învăț carte! Degeaba am sănătate dacă nu am familie.” Gânduri de la Iris.. , este mesajul postat de Mădălina Crețan, pe Facebook.
Citeste si:Fiica Gabrielei Cristea, victimă a bullyingului la grădiniță: „Iris...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro