Denise Rifai vrea o casă departe de România
Denise Rifai a acceptat invitația lui Mihai Ghiță de a purta o discuție în cadrul emisiunii sale online, „În oglindă”, în cadrul căreia vedeta și-a pus sufletul pe tavă. Ea a făcut o serie de dezvăluiri despre lucruri despre care nu a mai vorbit niciodată, pentru că de regulă ea este cea care pune întrebările. Prezentatoarea de la Kanal D a mărturisit că, încă de pe vremea când era adolescentă, a preferat să se concentreze pe cariera sa, și-a dorit să aibă succes și a muncit din greu pentru a ajunge unde și-a propus.
Ea a început să îi povestească moderatorului emisiunii online și despre cealaltă casă a ei, locul de suflet în care s-ar muta fără a se gândi de două ori și anume Iordania. Visează să aibă o casă acolo, pentru că este un pământ de unde ea se încarcă, o țară frumoasă care este și a sa. Fiind și o mare iubitoare a lumii arabe, a petrecut extrem de mult timp în Iordania și ar fi dat orice să locuiască alături de cei dragi acolo.
A povestit cu zâmbetul pe buze despre reacția pe care o au oamenii, când aceasta le spune că se încarcă, în momentul în care vede deșertul, pe care îl consideră bogăția sa alături de căldura soarelui și de căldură. De semenea, undeva sprea final, a precizat că este o persoană naționalistă și că iubește din tot sufletul ei atât România, cât și Iordania.
„Oricât de deschiși ar fi, tata și mama, ei vin din lumi diametral opuse(...) Dacă el (n. red. tatăl jurnalistei) mi-ar fi cumpărat mie o casă, frații lui s-ar fi supărat pe el. Cum e posibil să nu stau eu la ei, e rușine. Visul e să am o casă și acolo. Este o țară superbă. Iordania e un pământ de unde eu mă încarc, este o țară frumoasă și este țara mea, este și țara mea. Fiind o atât de iubitoare a lumii arabe, am plecat foarte mult timp în Iordania. Să locuim cu toții, nu. Eu când văd deșert, oamenii zic că sunt nebună, dar cel mai tare mă încarc de la deșert. Deșertul și căldura soarelui sunt bogăția mea, acolo mă încarc. Mă închin și pup pământul. Eu sunt foarte naționalistă, iubesc România până peste cap și iubesc Iordania până peste cap. Eu mă așez și pup pământul, că e pământul meu”, a declarat Denise Rifai, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, a declarat Denise Rifai, la „În Oglindă”.
Citeste si:Cum să previi insolația: 5 sfaturi de luat în calcul
![]()
La vârsta de 37 de ani, prezentatoarea de la Kanal D a menționat că regretă enorm faptul că nu a reușit să aducă pe lume un copil și a menționat motivele pentru care nu a devenit mamă, spre surprinderea tuturor.
"Mi-ar fi plăcut foarte mult să am un copil, dar cum să îl am, când să îl fi crescut, când în anii ăștia când eu a trebuit doar să muncesc? E și cum minusuri, nu doar cu plusuri. Mă doare. Mi-ar plăcea să am un copil. Mă uit, râvnesc la ei, dar eu pe de altă parte sunt cerebrală, îmi dau seama că nu am timpul necesar.
Nu poți să faci un copil, un copil nu este orice chestie, nu e o jucărie. Are nevoie de mine, tot ce am eu trebuie să transpun pe el, în el. este o muncă extraordinară să fii mamă. Mi-ar plăcea la un moment dat să cunosc un bărbat, pe carte, în primul rând, să îl simt tată pentru copiii mei.", a mai zis prezentatoarea.
Citeste si:De ce merită să investești într-o pompă de căldură aer-apă
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro