Mama lui Culiță Sterp este de partea Părintelui Calistrat și nu s-a temut să o spună cu voce tare, cu riscul de a fi judecată de către oamenii din jurul ei. Femeia a făcut câteva declarații cu totul și cu totul neașteptate despre gestul pentru care duhovnicul este blamat astăzi.

Mama lui Culiță Sterp a sărit în apărarea Părintelul Calistrat

Imaginile în care Părintele Calistrat lovește o femeie au ajuns virale pe internet și, în mod clar, au generat o serie de reacții din partea oamenilor. Fie că și-au dat cu părerea pe TikTok, fie că au ales să o facă pe Instagram sau prin orice alt mijloc de comunicare, cei mai mulți l-au blamat pe duhovnic pentru gestul pe care l-a făcut, considerând că acest lucru nu ar trebui să se întâmple niciodată, mai ales venind din partea unui reprezentant al Bisericii.

Connect-R și Anamaria Prodan au fost printre cei care nu s-au putut abține să nu își exprime punctul de vedere în fața oamenilor care îl urmăresc, impresara ajungând chiar la concluzia că acesta ar trebui să fie arestat pentru fapta sa. Cântărețul s-a gândit cum ar fi fost ca însăși femeia care i-a dat viață să fi fost cea lovită de către Părintele Calistrat, moment în care nu ar fi știut cum ar fi reacționat, dar cu siguranță nu foarte bine.

Cea care nu este, însă, de acord cu niciunul dintre ei este nimeni alta decât mama lui Culiță Sterp care a făcut niște declarații controversate, cu riscul de fi judecată aspru de către oamenii care o urmăresc mai ales că este femeie și mamă la rândul ei și că s-ar fi putut afla chiar ea în situația cu pricina. Mama Geta l-a felicitat pe părinte pentru felul în care a reacționat, fiind de părere că unele femeie chiar merită să fie tratate așa, din când în când. Mai mult de atât, a zis că nu este adepta violenței în general, doar că nu este cazul și acum.

„Bună ziua! Știți ce vreau să vă spun? Eu chiar nu sunt adepta la violență și la bătaie și la jigniri pentru că nu sunt, dar de data asta îl felicit pe Părintele Calistrat din tot sufletul, din toată inima mea deci așa cumva mi-a crescut inima în mine. Îl felicit pentru tot ce, pentru persoana lui, pentru tot ce îi el, merită frate, merită datu-le câte una, câte o palmă cu piciorul câteodată.”, a declarat mama Geta pe TikTok.

Citeste si:
Culiță Sterp a scăpat de controlul judiciar. Artistul poate susține...
Culiță Sterp a scăpat de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Noiembrie 2022 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.