Nicole Cherry a făcut o serie de declarații despre cel de-al doilea copil. Partenera de viață a lui Florin Popa își dorește ca de această dată să aducă pe lume un băiat și a explicat și de ce anume. Vedeta a fost foarte sinceră în declarațiile sale, așa cum este de fiecare dată.

Ce a declarat Nicole Cherry despre al doilea copil

Nicole Cherry este o femeie fericită și împlinită din toate punctele de vedere, mai ales de când a adus-o pe lume pe fiica ei, Anastasia. Una dintre cele mai mari dorințe pe care le-a avut a fost aceea de a deveni mamă tânără, pentru a crește în același timp cu copilul ei. Mulți au judecat-o pentru deciziile pe care, din punctul unora de vedere, le-a luat mult prea devreme. Viața de familie este un subiect serios, iar admiratorii ei nu au crezut că este pregătită pentru asta, dar în mod evident s-au înșelat.

Anastasia a devenit, la foarte scurt timp după venirea sa pe lume, centrul Universului ei și ar face orice pentru binele ei, ba chiar a luat în calcul să îi facă un frățior. Cântăreața a crezut, înainte de a afla că ea și Florin Popa vor avea o fată, că va avea un băiețel și și-ar fi dorit ca lucrurile să stea în felul acesta, deoarece este mult mai simplu când vine vorba de băieți.

Nu mai este un secret pentru niciunul dintre fanii ei că Nicole Cherry își dorește să devină mamă pentru a doua oară, iar recent a oferit câteva declarații în acest sens. În urma experienței pe care a acumulat-o în ultimul an cu fiica sa, a ajuns la concluzia că este mult mai greu cu fetițele și tocmai de aceea, i-ar plăcea să fie băiat cel de-al doilea copil.


„Mult timp am crezut, până să aflu ce va fi Anastasia, că voi fi mamă de băiat. Mi se părea mie că am față de mamă de băiat și cred că și oamenii îmi spuneau mai des asta. Dar, până la urmă, nu știi a doua încercare ce urmează. După experiența pe care am acumulat-o în ultimul an cu Anastasia, e greu cu fetițele. Cred că e mai ușor cu băieții și din ce am auzit eu, aș opta pentru un băiat”, a declarat artista, la Antena Stars.

Citeste si:
Larisă Udilă a dat cărțile pe față. Cât au plătit ea și Nicole...
Larisă Udilă a dat cărțile pe...

Chiar dacă fiica este mult prea mică, Nicole Cherry se gândește deja la viitor și la momente precum acela în care își va face primul iubit și speră că Anastasia va avea parte numai de oameni buni în jurul ei.

„Eu probabil o să zic: ‘Ce-i cu el? De unde a apărut? Câți ani are? Ce familie are?’. Să știm și noi. Dar nu la modul de vreun statut financiar, pur si simplu, să știm că părinții lui sunt cu capul pe umeri și a primit o educație bună. Nu îmi doresc ceva din punct financiar pentru Anastasia, sănătate și să aibă parte de oameni buni care pe ea să ajute în viață să evolueze”, a mai zis vedeta.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Noiembrie 2022 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.