Adda lansează prima carte din carieră la final acestei săptămâni, mai exact vineri. Vedeta a dat câteva detalii semnificative pentru cei interesați să îi afle povestea, dar și multe alte lucruri personale despre ea și despre trecutului ei, care a învățat-o atât de multe lucruri.

Adda a vorbit despre prima sa carte

Povestea de viață pe care o are Adda, dar și boala de care suferă, Lyme, care i-a schimbat viața a determinat-o pe aceasta să ia serios în considerarea lansarea unei cărți prin intermediul căreia oamenii să îi afle povestea. Cântăreața a trecut prin multe lucruri și își dorește ca toate întâmplările ei să rămână undeva, iar oamenii să aibă acces la ele, așa că o carte a fost cea mai bună idee care i-a venit, spre încântarea fanilor care sunt nerăbdători să o achiziționeze.

Partenera de viață a lui Cătălin Rizea a muncit luni bune la cartea pe care a denumit-o „Cele trei Adda” și și-a anunțat admiratorii că lunga lor așteptare aproape a ajuns la final. Artista va lansa cartea la finalul acestei săptămâni, mai exact pe data de 11 noiembrie și a oferit niște detalii semnificative despre ce vor afla din ea cei interesați să o cumpere și să o citească. Este un proiect de suflet pentru ea, deoarece în aceasta vorbește și despre boala care i-a schimbat viața și despre toate etapele prin care a trecut până să afle cu ce anume se confruntă, de fapt, dar și despre toate eforturile pe care le depune pentru a se vindeca.

În cadrul unui interviu pe care Adda l-a acordat recent, ea a zis că este o carte motivațională și sinceră în care spune lucruri personale, despre care nu a mai vorbit niciodată până acum. De asemenea, a ținut să precizeze faptul că până și părinții ei vor afla lucruri noi despre ea. La final, vedeta a precizat că este o carte despre lupta dintre minte, trup, dar și suflet.


”Este o carte motivațională, e foarte sinceră, unde îmi spun povestea și spun foarte multe chestii personale, pe care nu le-am mai spus niciodată, chiar și părinții mei o să afle lucruri noi. În titlu este vorba despre cele trei personalități ale mele: Adda mică, copilul interior, Alexandra, care este Războinica Luminii și Adda Balada, care este artistul. Practic, este un conflict între minte, trup și suflet.”, a declarat Adda, pentru spynews.ro.

Citeste si:
Cum a început povestea de iubire dintre Gina Pistol și Smiley: „Așa...
Cum a început povestea de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Noiembrie 2022 - 10 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.